”Urmează să fiu arestat! Este spovedania publică pe care nu mă așteptam să o fac vreodată!” a scris Cornel Dinicu

De Jurnalul Național Actuale Tech 135 citiri
15 min citire




 

În mesajul său, ”E peste puterile mele să duc nenorocirea și toate lucrurile pe care le spuneți despre mine, dar măcar să fi încercat să vă povestesc”, a scris Cornel Dinicu, în încercarea de a explica ce s-a întâmplat în noaptea în care mai multe persoane au murit în incendiul de la ”Ferma Dacilor”.

”Acestea sunt nopțile de priveghi ale fiului meu și am început să scriu pentru că n-am unde să-mi vărs durerea. N-am nici unde să spun adevărul. N-am nici prieteni în politică, nici în presă, nici susținerea de care se tot vorbește.

Am prieteni mulți și apropiați, dar nu din ăștia de care se tot aude.

Scriu pentru că am înțeles că după înmormântarea fiului urmează să fiu arestat și cum altfel o să mai pot să îmi spun povestea?!

”Mesajul acesta e spovedania publică pe care nu mă așteptăm să o fac vreodată”

Mesajul acesta e spovedania publică pe care nu mă așteptăm să o fac vreodată, e durerea unui tată care își îngroapă fiul, e durerea unui prieten care își îngroapă prietenii cei mai apropiați.

Condoleanțe familiior celor care au fost cu noi în acea noapte tragică.

E peste puterile mele să duc nenorocirea și toate lucrurile pe care le spuneți despre mine, dar măcar să fi încercat să vă povestesc.

Eu sunt un băiat care a plecat din Mizil acum peste 30 de ani la București din dorința de mai mult. Provin dintr-o familie simplă cu 8 copii. Din păcate pentru mine, variantele mele de a găsi un loc de muncă erau extrem, extrem de limitate. Aveam un singur avantaj cu care am plecat la drum, anume acela de a fi fost sportiv. Să fiu paznic, gardă de corp, n-a fost visul meu în viață, dar n-aveam cu ce trăi, deci asta a fost. Acum știu să fac multe, dar la vremea aia atât puteam și asta a fost.

Pe măsură ce mi s-a mai dezghețat mintea am mai avut și alte locuri de muncă. Am făcut un club. M-am întors la Mizil, am vândut apartamentul părinților și o casă moștenită tot de la ei la Breaza, m-am umplut de credite la bănci, datorii la prieteni și am făcut Hotelul din Mizil, apoi Pisicina. Falimentul a bătut pe nesimțite la ușă pentru că băncile nu te așteaptă…iar eu nu eram tocmai un administrator cu școală. Atât s-a putut.

Ferma Dacilor a apărut ca idee în urma unei tragedii

Ferma Dacilor a apărut ca idee în urma unei tragedii. Un bun prieten mi-a murit de foarte tânăr, iar când au venit rezultatele analizelor concluzia a fost că a murit intoxicat de mâncarea proastă din comerț. Atunci m-am gândit să-mi fac o fermă unde să produc lapte, ouă, carne, cârnați, brânză și să livrez către 500 de familii săptămânal materie primă pentru mesele lor. Pământul era extrem de ieftin la vremea respectivă, așa că am cumpărat și eu o bucată mică din ceea ce azi era Ferma Dacilor. Voiam să fac un grajd pentru care am fost să obțin autorizații încă de la început. În baza faptului că aveam un trecut și bani de dat stânga-dreapta deloc, autorizația întârzia să apară. Documentele pe care le cereau erau imposibil de obținut, cum ar fi un plan urbanistic zonal care a fost eliberat după 4 ani!!! Apoi într-un control s-a constatat că aveam construite niște cuști de iepuri (sper că știți cum arată) și că trebuie să le dărâm dacă vreau autorizație. Era, evident, un alt mod de a lungi procesul.

Am început să cresc păsări, gâște, porci pentru livrările la care visam eu. Vulpile ne dădeau târcoale necontenit, până când, într-o zi era prea evident că ceva nu-i în regulă. Vulpea trecea nestingherită cu o gâscă la purtător chiar prin fața mea. Ne-am apucat de numărat și șocul a fost pe măsură, peste 1000 de gâște lipsă. Am realizat că nu eram deloc în filmul bun și atunci am decis să construim primele 6 camere de închiriat în continuarea grajdului. Iar drumuri la autorități, iar dezbateri, iar ignorare, iar, iar, iar. Și acum mă întreb citind prin presă una-alta unde sunt relațiile și conexiunile astea despre care zice lumea că le am sau le aveam, că nu vă puteți imagina câte greutăți am avut cu ferma și nu vorbesc doar de autorizări, ci și de electricitate, și de apă, și de acces, și câte și mai câte și n-am găsit nici rezolvare, nici înțelegere de la autorități.

An de an am încercat să dezvoltăm Ferma Dacilor. Să extindem cazările, să diversificăm producția, să ne adaptăm vremurilor. Am muncit la pământ și la animale, am cumpărat materia primă pe care nu o produceam noi de la producători locali, am reinvestit fără regret banii care au venit ulterior muncii noastre.

Pentru cine scriu eu acest text?

În primul rând pentru familiile celor decedați, care sunt ca familia mea și prietenii copiilor mei, apoi pentru toți cei care au fost vreodată la Ferma Dacilor crezând în acest proiect și datorită cărora visul a devenit realitate, și nu în ultimul rând pentru autorități care trebuie să găsească vinovații.

De ce acum?

Pentru că aud la nesfârșit că după înmormântarea copilului voi fi arestat pentru a se da un exemplu și pentru că nu-mi doresc ca oameni nevinovați să sufere alături de mine, oameni precum administratorul, acționari etc.

La durerea pe care o simt acum, nu contează ce se întâmplă cu mine, dar îmi doresc liniște pentru cei dragi, nu contează cât mă veți hăitui pe mine.

Mă numiți pe toate posturile interlop. Și din păcate, am o reputație proastă creată cu mulți ani în urmă care merge peste tot cu mine. Nu contează cât bine faci, contează doar greșelile pe care le faci. Nu pare să conteze nici că sunt achitat, nici care a fost adevărul la vremea respectivă.

Mulți dintre cei care aveți o opinie acum legată de activitatea mea de atunci, deși a avea o părere nu e echivalent cu a cunoaște ceva, nici nu erați născuți.

Dacă acum spun că atunci am fost condamnat pentru că trebuia? Că mi-am apărat un prieten bun împotriva clanurilor țigănești care aveau relații extraordinar de sus și eu eram doar un simplu pion? Că eram un nimeni care trebuia să pice ca să fie alții bine?

Pentru voi rămâne doar ce s-a consemnat. Eram tânăr, sportiv, puternic. Am plătit. Pare oricum că nu destul pentru că ștampila asta de cercetat în stare reținere nu dispare niciodată.

Ce ce Ferma Dacilor apare pe numele unui prieten

Acesta este unul dintre motivele pentru care am vrut să îmi protejez familia și numele meu nu apare nicăieri în ceea ce privește proiectul Fermei.

Afacerea era pe numele lui Adrian Ristin, un prieten vechi și bun al familiei. Un om foarte apropiat.

Situația mea de familie este mai complicată, pentru că am 5 copii din 3 relații și pentru a nu crea favoritisme și tensiuni am decis ca firma să fie din punct de vedere juridic în administrația unui apropiat. Astfel, cine a vrut din familie bani, a trebuit să muncească, urmând ca pe viitor fiecare să primească ceva în funcție de implicarea avută.

Nici nu sunt, nici nu am fost un om bogat din punct de vedere financiar, sunt un om de la țară care a vrut să implementeze copiilor disciplina și conștiința că banii se fac prin muncă. Toată familia mea muncește la Fermă.

Ați spus că s-au spălat bani în pandemie, că Ferma a făcut profit.

”S-au spălat sau s-a făcut profit? Că e o contradicție”

Eu am investit în acest proiect în timp tot, plus bani împrumutați, fără a lua ceva înapoi. Toate câștigurile se reinvestesu. Eu nu mi-am făcut case, nu am schimbat mașină după mașină, eu doar am încercat să îmi îndeplinesc un vis.

În pandemie am funcționat cu restricții ca toată lumea, iar mare parte din venituri au venit din livrări.

Împreună cu copiii mei am făcut personal livrări la domiciliu și mulțumim celor care au cumpărat că așa ne-am susținut.

”Am declarat veniturile și profiturile”

Nu înțeleg de ce conform presei e greșit că lumea venea să petreacă la Fermă. Sunt ceea ce în trecut numeam cârciumar. Eu îmi doream ca oamenii să vină la noi și să se simtă bine. Niciodată nu m-a interesat cine, ce funcție avea.

Încercam mereu să ne fidelizăm clienții prin metodele normale practicate de orice restaurant/pensiune/magazin.

Nu aveam autorizație de construire tocmai pentru că nu aveam relații bune cu politicul.

Am reușit intabularea clădirii prin instanță după o perioadă semnificativă. A fost nevoie să dau în judecată ca să ajungem în legalitate.

Am greșit pentru că am vrut să îmi îndeplinesc visul de a crea ceva unic în România în locul în care m-am născut și m-am încăpățânat să nu accept că nu se poate din partea celor care știu doar să pună piedică.

Nu sună plăcut, dar Ferma Dacilor a adus mai multă vizibilitate României decât toate târgurile Ministerului Turismului la un loc.

S-a înțeles că am intrat în legalitate prin instanță, și nici asta nu a fost simplu, bineînțeles.

Autorizarea ISU

Ferma s-a construit în timp. Întâi o fermă, apoi câteva locuri de cazare. Nu a fost de la început așa cum era în prezent. Necesitatea autorizarilor a venit pe parcurs pentru că la început noi aveam 12 locuri de cazare, respectiv 6 camere, iar până în 16 locuri această autorizație nu este necesară.

Când ne-am mărit am cerut autorizarea. De ce nu o aveam?

Pentru că eram în proces. Totul era nou, făcut cu firme specializate, ferma având hidranți interiori și exteriori, extinctoare, scări de exterior, lemnul era ignifugat, centrală antiincendiu, detectoare de fum, 4 bazine a câte 40 de tone de apă fiecare, mai exact 160 de tone de apă pregătită mereu pentru orice eventualitate. În fapt, toate măsurile de siguranță existau, mai puțin paratrăsnetul.

Mă gândeam că o să le auziți și la televizor că sigur s-a constatat prezența tuturor acestor măsuri.

Ce nu spune nimeni e că această nenorocire s-a întâmplat în casa mea, la petrecerea de Crăciun cu familia mea și musafirii mei.

Toți cei care au decedat nu erau clienți ai Fermei, erau familie și musafiri care au fost găzduiți în casa privată care nu avea nevoie de autorizații pentru că nu era destinată închirierii.

Deasupra camerelor de cazare de la parter destinate închirierii există o parte a clădirii cu intrare separată din interior și din exterior unde existau 4 camere și un living unde locuiam eu și familia mea și unde mai găzduiam prietenii când veneau în vizită.

Dupa petrecerea de Crăciun musafirii au rămas peste noapte în acest spatiu, care nu era destinat publicului.

Nu știu ce urmează să se întâmple cu mine, dar tot trebuie să aflu cine mi-a ucis familia, apropiații!

Pentru mine, care nu am lipsit în nicio etapă a construcției Fermei este extrem de suspect modul în care aceasta a ars și rapiditatea cu care flăcările s-au extins.

Centrala antiincendiu, deși omologată, nu a funcționat. Probabil trebuie să mulțumim celor de la Electrica pentru scăderea tensiunii pe magistrală și penelor de curent frecvente în ciuda reclamațiilor depuse constant către ei.

În camere nu existau reșouri. Centrala pentru încălzire funcționa și nu se află în aceeași clădire cu cea care a ars.

Suntem o familie care vrea să muncească și a dovedit-o. Am crescut o afacere în România, am plătit taxe, nu mă dezic de ce am făcut dar birocrația se pare ca a învins iar..

Nu contează dacă faci, dacă îndeplinești condițiile, ci în final este despre funcționari, hârtii și birocrație. Eu aveam tot, mai puțin un paratrăsnet.

De ce cred că e o mână criminală?

Pentru ca eu sunt victima perfectă.

Trecutul meu mă face să nu fiu credibil indiferent ce aș spune acum, și indiferent care e adevarul..

Ce contează e doar ce spun autoritățile care au zis din prima zi ca exclud o astfel de Ipoteză..

Cum excluzi ceva dacă nu cercetezi?…”, este mesajul scris  de Cornel Dinicu pe o rețea socială.

 

Sursa – www.antena3.ro