USR vrea aviz de la Colegiul Medicilor pentru panourile cu sfaturi medicale

Deputata USR Corina Atanasiu a anunțat că va depune în Parlament un proiect de lege pentru reglementarea mesajelor medicale de pe panourile publicitare. Inițiativa legislativă, care va fi înregistrată după sărbătorile de Paște, propune ca aceste mesaje să fie avizate de Colegiul Medicilor și să menționeze obligatoriu cine finanțează campania.
Demersul a fost declanșat de apariția în spațiul public a unui panou care promova informații false despre nașterea prin cezariană.
Mai exact, proiectul de lege prevede ca primăriile, responsabile de emiterea avizelor pentru panotaj, să obțină la rândul lor un aviz de la Colegiul Medicilor sau de la o asociație medicală de profil pentru orice mesaj cu caracter medical. În plus, legea ar impune afișarea la vedere a numelui promotorului campaniei. „După Paşte, voi depune un proiect de lege prin care niciun «sfat» medical să nu mai poată fi afişat pe panotaje publice fără ca primăria care dă avizele conform legii, să obţină la rândul ei, aviz de la Colegiul Medicilor sau de la asociaţia medicală de profil. si, ca pe orice panotaj să apară obligatoriu o casetă cu numele promotorului, să vedem şi noi cine e în spatele acestor campanii absolut inconştiente”, a transmis Corina Atanasiu pe Facebook.
Mesajul fals care a stârnit controversa
Reacția parlamentarului a venit după ce un panou publicitar de mari dimensiuni a început să promoveze ideea că nașterea naturală este superioară celei prin cezariană, folosind argumente pseudoștiințifice. Panoul susținea că „prin cezariană lipsa dilataţiilor şi contracţiilor se transmite genetic de la mamă la fiică”.
Deputata USR a demontat rapid această afirmație, explicând că intervenția chirurgicală nu are cum să transmită informații genetice.
Or, decizia privind tipul de naștere este una strict medicală, care se ia de comun acord între medicul specialist și viitoarea mamă, în funcție de starea de sănătate a ambilor. „Cineva plăteşte bani mulţi pentru a propaga în rândul viitorilor părinţi angoasă şi informaţii false despre cezariană. Cezariana este procedură medicală care nu transmite nimic genetic de la mamă la făt. Este o procedură care se stabileşte de către medic şi viitoarea mamă”, a mai scris parlamentarul.
O tragedie la Constanța, invocată ca argument
Pentru a-și susține demersul, Corina Atanasiu a invocat și un caz tragic petrecut în urmă cu câteva luni la Constanța. Potrivit deputatei, o femeie a murit după ce propaganda împotriva nașterii prin cezariană ar fi influențat decizia cuplului de a opta pentru o naștere naturală, în ciuda riscurilor.
Parlamentarul afirmă că, în momentul în care au apărut complicații, soțul femeii ar fi refuzat intervenția medicilor și efectuarea unei operații de cezariană de urgență.
Atanasiu consideră că astfel de campanii de dezinformare pot avea consecințe fatale și nu ar trebui tolerate în spațiul public, fie el fizic sau online. „Nu putem înşira ura pentru ştiinţă şi dorinţa de manipulare a minţilor mai puţin echipate chiar pe toate gardurile. Pentru că acestea se traduc în femei moarte. Şi aşa, online-ul a furnizat scena perfectă pentru toţi ignoranţii şi şarlatanii”, a conchis deputata USR.









