Vacanţe puse în pericol din cauza turbulenţelor şi de ce se va accentua acest fenomen meteorologic

De Jurnalul Național 223 citiri
4 min citire

Un om a murit recent în urma unor turbulențe și a unui zbor care venea dinspre Singapore. Este alertă că aceste fenomene extreme pot să ducă și la astfel de incidente și, în plus, acum începe şi sezonul vacanțelor.

În explicaţiile sale, „Avem de-a face cu turbulențe cam la fiecare zbor cu avionul, numai că de obicei ele sunt de o intensitate relativ mică și nu provoacă disconfort, mai ales dacă se iau măsurile necesare, adică pasagerii stau cu centurile legate. Atunci, evident că se pot evita multe probleme.

Însă e adevărat că există studii care arată că pe fondul încălzirii globale se accentuează mai multe tipuri de fenomene și vorbim, de exemplu, de faptul că în sistemul climatic avem o cantitate sporită de căldură, dar și de umiditate.

Acești doi factori creează instabilitate pe coloana verticală de aer și cu cât avem o cantitate mai mare de căldură și de vapori de apă, cu atât instabilitatea e mai mare, iar schimbarea climei asta face.

Turbulențele pot fi și ele de mai multe tipuri. De obicei, cele legate de furtuni pot fi relativ ușor evitate, pentru că norii îți semnalează prezența posibilă a acestor turbulențe.

Sunt însă și cazuri când nu poți să te bazezi pe repere vizuale. E vorba de așa-numitele turbulențe în aer senin.

Adică fie ai furtuna la depărtare, dar ea antrenează la distanțe mult mai mari masele de aer şi, atunci, chiar dacă e la depărtare, poți să simți efectele, chiar dacă până acum nu te gândeai că le poți simți. Și atunci evident că ai probleme cu avionul, cu stabilitatea avionului.

Dar chiar mai mult de atât pot să fie așa-numitele turbulențe în aer senin, în care chiar nu ai niciun reper, nici măcar furtuni depărtate.

Acolo ai mase de aer care se ciocnesc și au caracteristici diferite, temperaturi diferite. Și iar ne întoarcem la încălzirea globală care ridică temperaturile destul de mult, e adevărat că nu uniform.

Atunci la contactul între temperaturi foarte ridicate și temperaturi mai scăzute, iar ai turbulențe foarte puternice”, a explicat climatologul Roxana Bojariu, luni, la Antena 3 CNN.

Prognoza meteo ANM pentru luna iunie 2024

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna iunie.

Prognoza meteo pentru săptămâna 27.05.2024 – 03.06.2024

Temperatura medie a aerului se va situa peste mediile multianuale în vestul, nordul, nord-estul și local în centrul teritoriului, în timp ce în rest regimul termic va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, exceptând regiunile sud-estice unde se vor situa ușor peste normele perioadei.

Prognoza meteo pentru săptămâna 03.06.2024 – 10.06.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării.

Prognoza meteo pentru săptămâna 10.06.2024 – 17.06.2024

Mediile valorilor termice se vor situa peste normele climatologice ale perioadei în toată țara, dar mai ales în estul și sud-estul teritoriului.

Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în majoritatea regiunilor.

Prognoza meteo pentru săptămâna 17.06.2024 – 24.06.2024

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice ale perioadei la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar local în estul, sud-estul și centrul teritoriului și apropiat de cel specific pentru această săptămână în rest.

Sursa – www.antena3.ro




Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Prețurile la carnea de porc și produsele din carne de porc reprezintă o preocupare suplimentară pentru mulți români. În perioada [...]

Cine e Călin Georgescu și ce avere are

Alegeri prezidențiale 2024: Ce avere deține Călin Georgescu, candidatul surpriză al primului tur? În conformitate cu legislația în vigoare, toți [...]

Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri

O investigație realizată de Daily Dot a dezvăluit un atac cibernetic asupra platformei „The Real World”, creată de influencerul controversat [...]

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință [...]