Voiculescu propune convertirea datoriei de 600 mil. euro în medicamente Pfizer

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, propune o soluție pentru datoria către Pfizer, estimată la 600 de milioane de euro. Europarlamentarul USR susține că România ar trebui să negocieze un acord care să transforme acești bani în beneficii directe pentru pacienți.
Propunerea sa, similară cu una avansată anterior de Alexandru Rogobete, vine în contextul în care oficialii români se pregătesc de noi discuții cu reprezentanții companiei.
Trei direcții de negociere
Vlad Voiculescu a detaliat trei posibile căi de negociere, pornind de la nevoile sistemului medical românesc. Prima direcție vizează accesul mai rapid la tratamente inovatoare, o problemă cronică în România. „România are una dintre cele mai lente proceduri de rambursare din UE. Pacienții români așteaptă ani pentru terapii disponibile în luni în alte țări. O parte din datorie poate deveni medicamente oncologice, terapii pentru boli rare, tratamente de ultimă generație furnizate de Pfizer la prețuri preferențiale sau la cost, în contul sumei datorate”, a explicat fostul ministru.
A doua cale se concentrează pe investiții directe în infrastructură și resursa umană.
Voiculescu a oferit ca exemplu modelul brazilian, unde parteneriatele public-privat au dus la transfer de tehnologie. „Studii clinice, formare de personal, infrastructură de diagnostic. Brazilia are un astfel de model care funcționează (programul Parteneriatelor de Dezvoltare Productivă, prin care companii farmaceutice au transferat tehnologie către laboratoarele publice în schimbul unor garanții de achiziție)”, a adăugat el.
A treia opțiune este un mecanism de tip „Debt2Health”, inspirat din programe internaționale gestionate de organizații precum Global Fund. „Global Fund face asta, în general cu datorii între state transformate în produse medicale necesare și investiții în sănătate”, a spus Voiculescu. Or, un astfel de acord ar necesita o monitorizare strictă pentru a evita greșeli din trecut. „Un mecanism cu verificare independentă e important, nu atât pentru că ne-ar trage cineva pe sfoară, ci pentru a ne asigura că un alt guvern sau ministru nu va mai face ce a făcut domnul ministru Rafila (să informeze premierul și să constate că a trecut termenul – va trebui să plătim sute de milioane de euro în plus)”, a afirmat Voiculescu.
Fiecare zi de întârziere costă 150.000 de euro
Dincolo de conversia datoriei, o componentă imediată a negocierilor ar trebui să fie oprirea costurilor suplimentare. Fiecare zi de întârziere adaugă la nota de plată între 100.000 și 150.000 de euro, potrivit fostului ministru.
„Ministrul Rogobete ar trebui să obțină – cel puțin și cu aplicare imediată – oprirea dobânzilor și eșalonare. Componenta financiară clasică, dar esențială, fiecare zi de întârziere costă 100-150.000 euro. Fiecare zi!”, a subliniat Voiculescu.
Dar de ce ar accepta gigantul farmaceutic un astfel de acord? Voiculescu susține că, deși nu este o organizație caritabilă, Pfizer are motive comerciale solide să negocieze. „Executarea forțată a unei hotărâri judecătorești de 600 de milioane de euro împotriva unui stat membru UE, într-un context post-pandemic, ar fi un dezastru reputațional. Pfizer are nevoie de piața europeană – și de cea românească – pentru medicamentele sale inovatoare, nu doar pentru vaccinuri”, a afirmat el.
Mai mult, există deja un precedent.
Fostul ministru a amintit de programul „An Accord for a Healthier World”, prin care Pfizer oferă întregul său portofoliu la preț de cost pentru 45 de țări. „Dacă Pfizer a fost dispusă să facă aceste concesii, nu există niciun motiv pentru care nu ar discuta cu România un acord care servește și interesele companiei. O executare forțată a României, Poloniei și eventual Ungariei nu ar rămâne fără consecințe, nici în România, nici la Bruxelles”, a conchis Vlad Voiculescu.







