Voucherele de un miliard de euro pentru România, pot ajunge la primării

De Jurnalul Național Actuale Bani 145 citiri
4 min citire




 

În acerul unui nou proiect european, acesta prevede ca primăriile, să capete statutul juridic de agenții de implementare a proiectelor de investiții finanțate din fonduri UE nerambursabile din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Odată cu acest rol, instituțiile vor putea implementa investițiile din cadrul PNRR, în numele coordonatorului de reforme și/sau investiții, potrivit legislației în vigoare.

Vouchere pentru panouri fotovoltaice

Prevederile acestui proiect, vine în contextul în care, în prezent, rolul de agenții de implementare este îndeplinit de instituțiile publice finanțate de la bugetele centrale sau de cele finanțate parțial sau integral din venituri proprii, precum și entitățile aflată în subordinea/coordonarea/sub autoritatea ministerelor sau a agențiilor de dezvoltare regională. Proiectul își propune să acorde și primăriilor rolul de agenții de implementare.

Astfel, ″Autoritățile administrației publice locale pot avea rolul de agenții de implementare pentru investițiile privind acordarea de vouchere pentru stimularea producției de energie regenerabilă și eficiență energetică pentru clădirile rezidențiale aparținând persoanelor fizice, cuprinse în capitolul RePower EU din PNRR″, scrie în proiect.

Tara noastră a propus un program de finanțare prin REPower UE, care prevede acordarea de vouchere pentru stimularea instalării de panouri fotovoltaice și de sisteme de stocare a energiei aferente pentru clădirile rezidențiale aparținând persoanelor fizice. Valoarea acestui proiect este estimată la 233,7 milioane de euro, adică la peste un miliard de lei.

 

Cum arată harta atractivității fotovoltaice?

La momentul actual, harta atractivității fotovoltaice a României arată astfel:

• Zona roșie (1,387 kWh/mp/an) cuprinde – Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudului Moldovei;
• Zona galbenă (1,168-1,241 kWh/mp/an) cuprinde – regiunile carpatice și subcarpatice ale Munteniei, toată Transilvania, zona de mijloc și nord a Moldovei, Banat;
• Zona albastră (1,095-1,168 kWh/mp/an) – regiunile montane.

În informaţiile MIPE, ″Luând în considerare distribuția sus-menționată un interes aparte trebuie acordat și centrelor urbane mari, precum București, Cluj, Iași sau Timișoara, pentru viitoarele proiecte de investiții.

Obiectivul general este de a reduce consumul de energie prin creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale, accelerând implementarea energiei din surse regenerabile prin montarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei″, afirma Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), într-o prezentare din primăvară a programului propus Comisiei Europene.

Ce valoare ar urma să aibă voucherele?

Concret, valoarea acestor vouchere ar putea porni de la 25.000 lei pentru o instalație cu o putere de 3 kw net. De precizat, este și faptul că termenul limită de implementare a investițiilor este trimestrul III din anul 2026.

În prezentare se spune că ”Rolul principal în mecanismul de voucher îl au beneficiarii, persoane fizice, care au intenția de își instala panouri fotovoltaice pe acoperișurile caselor pe care le au în proprietate, însă mecanismul vizează accesarea voucher-ului în anumite precondiții, care asigură finanțatorul că proiectul va fi realizat în intervalul avut la dispoziție în cadrul țintei cuprinse în componenta REPowerEU a PNRR.

Aceste precondiții se referă la existența unui contract și implicit a unui proiect tehnic aferent montajului panourilor fotovoltaice pe acoperișul imobilului aflat în proprietatea persoanei fizice, cu o putere de minim 3 kw net″, scrie în prezentare.

Beneficiarii acestui proiect vor fi aleși în baza unei selecții a cererilor de vouchere realizată printr-o platformă digitală.

 

Sursa – playtech.ro