Vucic sfidează protestele de masă din Serbia: „Nu voi ceda, nu negociez cu teroriștii”

Președintele sârb Aleksandar Vucic a declarat duminică că nu va ceda în fața zecilor de mii de manifestanți adunați sâmbătă seara la Belgrad, care au cerut alegeri anticipate, și a amenințat cu noi arestări, potrivit AFP.
Una dintre cele mai mari manifestații
Această manifestație a fost una dintre cele mai mari din ultimele peste șase luni de proteste, declanșate în noiembrie, după prăbușirea acoperișului unei gări din orașul Novi Sad, în nordul țării. Tragedia, soldată cu 16 morți, a fost pusă pe seama corupției sistemice.
Din informaţiile unei organizații independente, la protest au participat aproximativ 140.000 de persoane. Autoritățile au raportat însă doar 36.000 de participanți.
Ciocniri violente cu poliția. Vucic acuză studenții de terorism
Spre sfârșitul serii, au izbucnit ciocniri între grupuri de manifestanți – unii având fumigene – și forțele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene și grenade asurzitoare. Astfel de violențe au fost rare de la începutul mișcării.
În afirmaţiile sale, „Serbia a câștigat, iar voi nu o puteți învinge prin violență, așa cum și-ar dori unii”, a declarat Vucic într-un discurs public.
Acuzând mișcarea de protest, condusă în principal de studenți, de „terorism”, președintele a afirmat că „vor mai fi multe persoane arestate pentru că au atacat poliția”.
„Nu vor exista negocieri cu teroriștii și cu cei care vor să distrugă statul”, a adăugat el.
Organizatorii i-au dat un „ultimatum” lui Vucic
Din informaţiile ministrului de interne Ivica Dacic, poliția a arestat 77 de persoane, dintre care 38 sunt încă în arest. În urma ciocnirilor, 48 de polițiști au fost răniți, unul fiind în stare gravă.
Înaintea protestului, organizatorii i-au dat un „ultimatum” lui Vucic pentru a anunța alegeri. Duminică, președintele și-a reiterat poziția: nu va organiza alegeri naționale înainte de sfârșitul anului 2026.
Ca reacție la protestele în creștere, Vucic a înlocuit în luna ianuarie premierul și câțiva miniștri, dar a continuat să acuze manifestanții că încearcă să dea o lovitură de stat, că sunt plătiți de puteri străine sau că vor să-i atenteze la viață.
Capitala Serbiei a fost pe 15 martie 2025 scena celui mai mare protest organizat în țara vecină în ultimii 30 de ani. Evenimentul a avut drept țintă corupția de la vârful guvernului și din instituțiile publice. Denumirea protestului, „15 pentru 15”, se referă la numărul oamenilor morți după ce acoperișul nou-renovatei gări din Novi Sad s-a prăbușit, pe 1 noiembrie 2024.
Sursa: www.libertatea.ro








