joi, 25 iunie 2026 🌤Columbus20°CPredominant senin

Caută în Jurnalul Național

Externe

Zelenski: „Poziţiile diferă”. Negocieri dificile la Geneva, Rusia revendică 2 sate

Ramona Badea · 18 februarie 2026 · Actualizat: 17:07
zelenski pozitiile difera negocieri dificile la geneva rusia revendica 2 sate 1771423675

Negocierile tripartite de la Geneva, menite să pună capăt războiului de patru ani din Ucraina, s-au încheiat miercuri cu un rezultat mixt. În timp ce negociatorul-șef ucrainean evocă „progrese”, președintele Volodimir Zelenski a anunțat că pozițiile Kievului și Moscovei rămân divergente în puncte-cheie, scrie News.

Discuțiile dintre delegațiile ucraineană, rusă și americană s-au desfășurat pe parcursul a două zile, fiind descrise de ambele părți drept „dificile”. Potrivit News, șeful delegației ruse, Vladimir Medinski, a oferit detalii despre program: „Negocierile s-au desfăşurat timp de două zile. Ele au durat foarte mult timp ieri (marţi), în diverse formate, şi aproximativ două ore azi (miercuri)”.

Progrese anunțate, dar și divergențe majore

La finalul întâlnirilor, șeful delegației ucrainene, Rustem Umerov, a declarat că s-au înregistrat progrese. „Această muncă complxă necesită acordul tuturor părţilor şi un timp care să fie suficient. Există progrese, însănu se poate divulga niciun detaliuîn acest stadiu”, a afirmat Umerov în fața jurnaliștilor.

Viziunea sa a fost însă nuanțată de președintele Volodimir Zelenski, care a subliniat că distanța dintre poziții rămâne mare. „Putem vedea că s-a făcut o anumită muncă de pregătire, însă, pentru moment, poziţiile diferă” în problemele „sensibile” ale teritoriilor și Centralei Nucleare Zaporojie, ocupată de armata rusă, a explicat liderul de la Kiev. Acesta a calificat discuțiile drept „negocieri deloc uşoare”.

De partea cealaltă, Vladimir Medinski a catalogat negocierile drept „dificile, dar profesioniste”.

Acord tehnic pentru încetarea focului, blocat de politic

Discuțiile au fost structurate în două grupuri de lucru, unul axat pe aspecte politice, celălalt pe cele militare. Pe plan militar, Zelenski a anunțat că s-a ajuns la o înțelegere asupra a „aproape toate punctele” legate de implementarea și monitorizarea unei eventuale încetări a focului.

Liderul ucrainean a văzut un aspect pozitiv în implicarea americană. „Această supraveghere se va face, cu siguranţă, cu participarea americanilor. Văd în asta un semnal pozitiv”, a declarat Zelenski. El a atras însă atenția că o astfel de măsură depinde de o „voinţă politică” comună, care în prezent nu pare să existe.

Luptele continuă: Rusia revendică două sate și lansează 126 de drone

În paralel cu eforturile diplomatice, situația de pe front rămâne tensionată. Președintele Zelenski a acuzat Moscova că încearcă „să le tărăgăneze ca lungime” negocierile. Reluarea discuțiilor miercuri a venit după un nou val de atacuri rusești.

Forțele Aeriene ucrainene au raportat că, în noaptea de marți spre miercuri, Rusia a lansat o rachetă balistică și 126 de drone asupra Ucrainei. În același timp, Moscova a anunțat succese militare, revendicând cucerirea satului Krînîcine din regiunea Zaporojie și a satului Harkivka, situat în regiunea Sumî, la frontiera cu Rusia.

Delegațiile s-au reunit miercuri la Hotelul InterContinental din Geneva, după ce discuțiile de marți fuseseră descrise de o sursă apropiată delegației ruse drept „foarte tensionate”. La negocierile de marți au fost prezenți și „consilieri” din Germania, Franța, Regatul Unit și Italia, însă prezența lor miercuri nu a fost confirmată.