1 miliard de euro au fost cheltuiţi pentru certificatele de emisii în ultimii ani de Complexul Energeti Oltenia

123

În ultima perioadă, Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia) a cheltuit un miliard de euro pentru certificatele de emisii, a declarat, joi, Lăcrămioara Diaconu-Pinţea, membru în directoratul companiei.

Aceasta a participat la o dezbatere online pe tema tranziţiei energetice, organizată de compania de consultanţă PwC.

În opinia sa, „Avem nevoie de ajutor de stat. Anul trecut am avut nevoie de 250 de milioane, anul acesta am accesat 241 de milioane de euro, în condiţiile în care compania a venit cu alte 70 milioane, pentru a acoperi costul total de 315 milioane. În total vorbim de un miliard de euro pe care compania i-a cheltuit în ultimii ani pentru acest CO2, pentru a face faţă costului tranziţiei şi încă n-am început să discutăm despre celelalte costuri”, a spus Pinţea.

Din punct de vedere al următoarelor costuri ale restructurării companiei, acesta se rezumă la 3,5 miliarde de euro pentru următorii cinci ani, a adăugat reprezentanta CE Oltenia.

„Este vorba despre costuri cu CO2, cu închideri, cu restrângerile de activitate, dar şi investiţii noi. Trebuie să ne gândim mereu cât ne costă să restrângem ceva care poluează, cât ne costă să adresăm efectele şi cât ne costă să investim în capacităţi noi care să ne ajute să ajungem acolo în 2030 şi apoi în 2050”, a continuat ea.

Concret, în opinia sa, cel mai important pentru România va fi momentul 2030, care va da structura.

„Pentru România, perioada de acum, când discutăm de planul de restructurare a CE Oltenia, este de fapt o etapă majoră pentru a atinge acea ţintă din anul 2030. Nu vorbesc doar de închiderea capacităţilor pe cărbune, ci de capacităţi noi pe gaz, fără de care nu se poate”, a precizat oficialul producătorului de energie.

În contextul politico-administrativ viitor, Pinţea a mai spus că de fapt tranziţia nu este doar energetică, ci întreaga economie va fi afectată, astfel că va fi nevoie ca întregul Guvern să fie dirijorul acestei acţiuni, nu doar Ministerul Energiei.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata