2,3 milioane de lei au fost pierderile înregistrate de Sphera Franchise Group

0 104

În anul 2020, Sphera Franchise Group a înregistrat o pierdere de 2,3 milioane de lei, faţă de un profit de 64,167 milioane de lei în 2019, conform unui raport al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti.

Pentru anul trecut, Sphera Franchise Group raportează vânzări consolidate de 710,8 milioane lei, reprezentând o scădere de 25,6% comparativ cu anul 2019. Compania menţionează că rezultatul este cu mult peste estimările comunicate în raportul publicat în luna octombrie a anului trecut. Vânzările consolidate ale Grupului în T4 s-au ridicat la 208,4 milioane lei, ceea ce înseamnă o creştere de 5,3% comparativ cu T3.

„În ciuda unui an provocator, la finalul acestuia am reuşit să obţinem rezultate care sunt cu mult peste estimarea revizuită, comunicată în luna octombrie. Am luat decizii corecte, am reuşit să maximizăm veniturile şi să minimizăm costurile, oferind astfel cel mai bun rezultat posibil în ceea ce a fost cu siguranţă cea mai mare lovitură pe care industria HoReCa a primit-o de când suntem pe piaţă. Anul acesta vom continua îmbunătăţirile din punct de vedere al costurilor, investiţiile în dezvoltare şi ne vom concentra în continuare asupra serviciilor de livrare. Privim anul 2021 cu optimism şi doresc să mulţumesc întregii echipe pentru devotamentul arătat în această perioadă dificilă”, a declarat Călin Ionescu, directorul general al Sphera, într-un comunicat de presă.

La sfârşitul anului 2020, Sphera a raportat un profit din exploatare în restaurante de 14,5 milioane lei şi un profit net de 2,4 milioane lei. Compania menţionează că este un rezultat foarte bun având în vedere că aproape toate restaurantele au fost operaţionale, iar Grupul a beneficiat de sprijin mai mic din partea guvernului român şi a avut oportunităţi limitate de a renegocia costurile chiriei. Compania a încheiat anul 2020 cu un profit operaţional al restaurantelor de 49,3 milioane lei, cu 60,4% mai mic decât anul anterior, în timp ce EBITDA normalizată a fost de 44,1 milioane lei.

Cu ajutorul noilor restaurante deschise, pe parcursul anului 2020 şi creşterea vânzărilor prin canalele de livrare proprii, dar şi prin intermediul platformelor de livrare au ajutat Sphera să obţină o performanţă foarte bună în ultimele două trimestre, compensând astfel pierderile înregistrate în prima jumătate a anului.

Astfel, vânzările prin canalele de livrare proprii, precum şi prin platformele de comenzi online ale agregatorilor au crescut de la 5,9% în anul 2019, la 25,3% în 2020. Astfel, pentru KFC România, ponderea a crescut de la 3% la 23%, pentru Pizza Hut s-a dublat, de la 25% la 50%, iar pentru Taco Bell, livrările au urcat de la 2% la 37%. În Moldova, dacă în 2019 nu au existat livrări, în 2020 s-a ajuns la un procent de 26%, iar în Italia acestea au crescut de la 0,5% la 14%.

În contextul economico-financiar, Sphera precizează că a reuşit să obţină o cifră de afaceri de 208,4 milioane de lei în T4, care reprezintă o creştere de 5,3% faţă de T3, în ciuda restricţiilor asupra restaurantelor care au rămas închise la interior.

„Decizia de a ne concentra pe livrări a fost inspirată, întrucât, în T4, 31% din toate comenzile de pe cele trei pieţe unde activăm au fost făcute prin serviciul de livrări. Performanţa bună din ultimul trimestru şi rezultatele peste estimarea revizuită de buget din octombrie ne dau motive să fim optimişti cu privire la performanţa din acest an,” a adăugat Valentin Budeş, directorul Financiar al Sphera.

Aşadar, în cursul anului 2020, Sphera a inaugurat 5 noi restaurante KFC în România, 3 în Italia şi un nou restaurant Taco Bell în România. În urma negocierilor purtate cu Yum!, Brands Inc., KFC România mai are încă 6 noi restaurante de deschis până la sfârşitul anului 2021. La finalul anului 2020, Sphera avea 158 de restaurante din care 138 erau în România, 18 în Italia şi 2 în Republica Moldova.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata