6.916 candidați au concurat pentru 1.947 de locuri la Medicină, dar spitalele rămân cu angajările blocate
În sălile de admitere de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București s-au adunat 6.916 candidați pentru 1.947 de locuri. Interesul pentru profesie crește, dar sistemul în care acești tineri ar urma să lucreze are angajările înghețate, pierde personal în favoarea străinătății și se confruntă cu amenințarea grevei generale.
La București, concurența cea mai mare a fost la specializarea Medicină Generală, unde 2.727 de candidați au concurat pe 985 de locuri, adică aproape patru pe un loc.
Miza este funcționarea sistemului sanitar. România are aproximativ 378.000 de cadre medicale, însă doar 20% dintre acestea sunt medici. În același timp, peste 47.000 de doctori și farmaciști au cerut actele necesare pentru a putea profesa în străinătate, semn că investiția statului în formarea lor riscă să fie recuperată de alte sisteme de sănătate.
Managerul Spitalului Universitar de Urgență București, Cătălin Cîrstoiu, leagă numărul mare de candidați de prestigiul profesiei, chiar și în pofida problemelor din sistem.
„Arată că medicina, în ciuda tuturor vicisitudinilor timpurilor, este o profesie atractivă, care atrage oameni buni.”
Însă viitorii medici intră într-un sistem unde posturile sunt blocate, iar sindicatele din sănătate amenință cu declanșarea grevei generale începând de marți. Pentru pacienți, riscul este dublu: spitale care nu pot angaja personalul necesar și o posibilă escaladare a conflictului de muncă.
Migrația medicilor, o cauză majoră a deficitului de personal
Rectorul UMF „Carol Davila”, Viorel Jinga, a indicat o cauză a crizei de personal. Potrivit Observatornews, el a explicat că migrația rămâne principalul factor care a golit sistemul, iar dimensiunea exactă a fenomenului este greu de măsurat.
„Pentru mulţi ani, România s-a aflat într-o criză de personal medicală. Principala cauză a fost reprezentată de fenomenul migraţional. Niciodată nu vom ştii câţi pleacă din ţară decât orientativ.”
Declarațiile candidaților arată că opțiunea plecării apare încă dinaintea începerii facultății. David Constantin, candidat la Medicină, spune că perspectiva unei cariere în afara țării este una reală pentru el.
„Dacă aș avea oportunitatea să plec, mi-aș dori să plec probabil în străinătate. Din cauza grevelor și a scandalurilor pe care le-am mai observat la televizor, ar fi un lucru care m-ar înclina spre faptul să plec din țară, spre această variantă.”
Alți candidați au formulat aceeași neliniște mai reținut. Unul dintre ei a spus că a auzit că „facultățile produc mai mulți doctori decât sistemul poate să ducă”, iar o candidată a evitat să răspundă direct în contextul problemelor recente din sistemul medical, spunând că își dorește „o țară care să mă susțină așa cum trebuie”.
Guvernul caută posturi, dar pune pe masă și ideea obligării absolvenților să rămână în țară
În februarie, premierul interimar Ilie Bolojan a propus ca studenții la medicină școlarizați la buget să fie obligați să lucreze în România între 2 și 5 ani după absolvire, pe fondul disproporției dintre numărul de absolvenți și păstrarea lor în sistemul public.
Ilie Bolojan a formulat public această idee ca pe o contraprestație față de investiția statului în pregătirea medicilor.
„Dacă beneficiezi în ţara noastră de o pregătire medicală pe toată durata parcursului, studii făcute la bugetat, rezidenţiat plătit de statul român, ai o obligație faţă de ţara asta şi cel puţin câțiva ani de zile, 2, 3, 4, 5 ani de zile trebuie să lucrezi în România.”
Propunerea rămâne, deocamdată, o idee anunțată public. În paralel, Guvernul Bolojan a cerut Ministerului Sănătății o nouă listă cu posturile necesare în spitale, cu termen de depunere luni, la Palatul Victoria. Din această listă ar urma să se vadă unde este nevoie imediată de personal.
Ce nu se cunoaște public este câte posturi sunt necesare pe specializări, care este deficitul real și câte dintre aceste posturi ar putea fi deblocate. Până la un răspuns, paradoxul rămâne: facultățile atrag mii de tineri, dar sistemul public nu le poate oferi o rută clară de angajare sau condiții care să îi țină în țară.
