6 milioane de euro şi peste 60 de proiecte sociale au fost sprijinite de OMV Petrom

De Jurnalul Național Bani Companii 96 citiri
5 min citire




OMV Petrom a investit anul trecut circa 6 milioane de euro pentru a susţine peste 60 de proiecte sociale, potrivit raportului de sustenabilitate al companiei, remis, miercuri, AGERPRES.

Cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, OMV Pertom, a publicat Raportul de Sustenabilitate pentru anul 2020. Acesta prezintă acţiunile companiei pentru atingerea obiectivelor stabilite în Strategia de Sustenabilitate pentru perioada 2019-2025, inclusiv contribuţia companiei în cadrul tranziţiei energetice şi activităţile de gestionare a contextului pandemiei de COVID-19.

Raportul a fost pregătit în conformitate cu standardul Iniţiativei Globale de Raportare (GRI), cel mai utilizat standard internaţional de raportare pentru sustenabilitate.

„Contextul fără precedent creat de pandemie ne-a testat tuturor, indivizi sau companii, capacitatea de a ne adapta, de a inova şi, mai ales, de a fi solidari. În acelaşi timp, iniţiativele pentru un mediu mai curat, economie durabilă şi o societate echitabilă s-au intensificat. În această perioadă, priorităţile noastre au fost de a furniza energie fără întrerupere şi de a proteja sănătatea angajaţilor şi a partenerilor noştri. Totodată, am demonstrat angajamentul de a susţine tranziţia energetică, prin continuarea investiţiilor care ne reduc amprenta de mediu şi prin oferirea de soluţii cu un conţinut redus de carbon clienţilor noştri. Şi nu în ultimul rând, continuăm să susţinem iniţiative sociale care să contribuie la o schimbare în bine şi de durată, în domenii precum sănătate, educaţie şi mediu”, a spus Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

În acest raport de Sustenabilitate OMV Petrom pentru anul 2020, se prezintă informaţiile non-financiare ale companiei, în  zonele principale ale strategiei de sustenabilitate: sănătate, siguranţă, securitate, rezilienţă si protecţia mediului; managementul eficient al carbonului; principii de afaceri şi responsabilitate socială; angajaţi; inovaţie.

Schimbările climatice şi tranziţia energetică: îmbunătăţirea eficienţei intensităţii de carbon şi soluţii pentru o energie mai
curată Combaterea schimbărilor climatice reprezintă o prioritate strategică pentru OMV Petrom. Eforturile constante pentru intensităţii de carbon cu 26% în 2020 faţă de 2010, compania apropiindu-se astfel de ţinta strategică de a reduce cu 27% intensitatea de carbon până în 2025.

La acest rezultat au contribuit şi proiectele de obţinere a energiei electrice din gaze naturale sau cele pe bază de cogenerare (energie electrică şi termică).

Datorită raportului se aduce o creştere a gradului de transparenţă şi raportare privind riscurile şi oportunităţile asociate schimbărilor climatice – în linie cu recomandările emise de Grupul operativ pentru publicarea informaţiilor financiare referitoare la schimbările climatice (TCFD).

În anul 2020, OMV Petrom a devenit prima companie din România care şi-a anunţat sprijinul pentru recomandările TCFD.

În acest sens, siguranţa rămâne principala prioritate a companiei, care în 2020, a înregistrat cea mai mică frecvenţă medie a incidentelor cu zile de lucru pierdute, in raport cu timpul realizat, din 2004 (LTIR – Lost Time Injury Rate 0,15 faţă de ţinta de < 0,3) şi niciun deces.

În momentul de faţă, diversitatea joacă un rol crucial în stimularea inovării şi creşterea performanţei. La finalul anului 2020, 26% din funcţiile de conducere din cadrul OMV Petrom erau deţinute de femei şi 34 naţionalităţi erau reprezentate în cadrul companiei.

„Sprijin pentru comunităţi şi proiecte relevante pentru România. OMV Petrom evaluează în mod constant provocările cu care se confruntă comunităţile în care operează, din punct de vedere social şi al protecţiei mediului şi investeşte în dezvoltarea lor pe termen lung. În anul 2020, am investit circa 6 milioane de euro pentru a susţine peste 60 de proiecte care au sprijinit comunităţi locale, în toate regiunile unde suntem prezenţi cu activităţi de producţie”, se mai arată în comunicat.

Printre acestea, cea mai mare iniţiativă privată de împădurire din România, cu scopul de a planta 1.500.000 de puieţi pana in 2022, dar şi sprijin consistent pentru sistemul medical în lupta contra pandemiei COVID-19.