Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Afaceri

Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au crescut cu 6,8% în ianuarie

Oana Dumitru · 16 martie 2021 · Actualizat: 07:50
803397-1568361275-afacerile-din-comertul-cu-autovehicule-si-motociclete-au-crescut-cu-102-in-iulie-2019

În luna ianuarie din 2021, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, pe serie brută, cu 6,8%, faţă de perioada similară din anul anterior, în timp ce volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut, ca serie brută, cu 35,7%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică.

Creştere a avut şi volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna ianuarie 2021, comparativ cu luna ianuarie 2020, a înregistrat o creştere cu 6,8%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente, la întreţinerea şi repararea motocicletelor (+92,6%), în comerţul cu autovehicule (+10,9%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+3,6%).

Însă activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor au scăzut cu 9,4%.

Creştere şi la volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2021, a înregistrat o creştere cu 7,9% faţă de luna ianuarie 2020.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna ianuarie 2021, a înregistrat o cifră de afaceri cu 35,7% mai mică raportat la luna ianuarie 2020, ca urmare a scăderilor înregistrate la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-59,9%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-40,5%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-30,2%), activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-17,9%) şi la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-6,6%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2021 a scăzut cu 38,8%, comparativ cu luna ianuarie 2020.

Totodată, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna ianuarie 2021, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 16,4%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (-20,6%), activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-17,9%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-8,2%).

Comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor a crescut cu 5,5%.

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2021, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 10,3%.

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna ianuarie 2021, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o creştere cu 22,7%, datorită creşterilor înregistrate la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+82,0%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+16,0%) şi la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+8,0%).

Scăderi au înregistrat serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-30,9%) şi activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-13,6%).

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2021, faţă de luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 26,8%.