miercuri, 03 iunie 2026 ☀️Columbus12°CSenin

Caută în Jurnalul Național

Politică

Aliata lui George Simion a primit la Washington o delegație de ruși sancționați de SUA

Oana Ionescu · 27 martie 2026 · Actualizat: 15:15
Anna Paulina Luna

Scandal monstru la Washington. Anna Paulina Luna, deputata republicană din Florida cunoscută publicului românesc după ce a tăiat un tort în formă de Groenlanda cu George Simion, a primit joi la Capitoliu o delegație de parlamentari ruși. Problema? Toți se află pe lista de sancțiuni a Statelor Unite încă din 2022, de la începutul invaziei din Ucraina.

Tur privat pentru oficialii lui Putin

Delegația rusă a fost condusă de Vyacheslav Nikonov, președintele Comisiei pentru afaceri externe din Duma de Stat (Parlamentul rus n.red), și l-a inclus și pe ambasadorul rus în SUA, Alexander Darchiev, alături de alți cinci deputați. Iar Luna, acuzată și în trecut de legături cu Federația Rusă, nu s-a sfiit să le ofere un tur privat de seară al Capitoliului. Ba chiar, potrivit unui asistent al Congresului, grupul a intrat fără un anunț prealabil și în birourile președintelui Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, care, din fericire, nu era prezent.

Cum vine asta? În fața criticilor, Anna Paulina Luna și-a justificat gestul prin nevoia unui așa-zis „dialog pentru pace”.

Cadoul unic primit de George Simion!RecomandăriCadoul unic primit de George Simion!

„Congresul are o singură obligație: aceea de a stabili comunicarea, de a promova dialogul, în special cu una dintre cele mai mari superputeri nucleare din lume„, a declarat ea pentru The Hill. Joi, a plusat: „Facem presiuni pentru încetarea războiului din Ucraina.”

Reacții dure în Congres

clar, reacțiile nu au întârziat să apară. Republicanul Andy Barr a fost tranșant: „Rusia este un adversar”, subliniind că există semne de întrebare serioase privind scopul real al acestei întâlniri. Cel mai dur a fost însă colegul său de partid Joe Wilson, un susținător cunoscut al Ucrainei. Acesta a declarat că o întâlnire cu membri ai Dumei echivalează, în opinia sa, „cu primirea unor vizitatori ai celui de-al Treilea Reich.„

O perspectivă mai nuanțată, dar la fel de îngrijorătoare, a venit de la reprezentantul Derrick Van Orden, un fost membru Navy SEAL care a participat la întâlnire. El a povestit că rușii s-au plâns că nu înțeleg de ce sunt sancționați și au criticat SUA pentru propriile intervenții militare. „Da, am invadat Afganistanul și Irakul; nu contest asta”, le-ar fi răspuns Van Orden. „Dar dacă nu spuneți adevărul, asta nu va funcționa.„

George Simion propune eliminarea primăriilor de sector. Auditarea proiectelor publice, o altă inițiativă.RecomandăriGeorge Simion propune eliminarea primăriilor de sector. Auditarea proiectelor publice, o altă inițiativă.

Descrierea făcută delegației este, pe bune, de film: „Sunt doar oameni unul dintre ei, vă garantez, a fost agent KGB. Dar destul de plăcuți.”

Condamnări de la Kiev la Washington

Dincolo de zidurile Congresului, tonul a fost și mai aspru. Ambasadoarea Ucrainei în SUA, Olga Stefanishyna, a amintit că „acele persoane sunt încă sancționate în totalitate„ și că membrii Congresului care se întâlnesc cu ele își asumă o responsabilitate morală directă pentru crimele de război.

Organizația „Razom for Ukraine” a fost și mai directă.

AUR propune un guvern cu 10 ministere si taierea ajutoarelor externe. Planul lui George SimionRecomandăriAUR propune un guvern cu 10 ministere si taierea ajutoarelor externe. Planul lui George Simion

„Singurul loc în care acești oameni ar trebui să se deplaseze este Haga.„

Fundația Rusia Liberă, condusă de opozanți ai regimului Putin aflați în exil, a avertizat că întâlnirea riscă să normalizeze impunitatea și să submineze frontul democratic. Nici democrații nu au ratat ocazia. „Anna Paulina Luna trebuie să decidă dacă vrea să reprezinte Florida sau Kremlinul”, a declarat Madison Andrus, purtătorul de cuvânt al Comitetului Democrat pentru Campania Congresului.

Să nu uităm, Luna este aceeași deputată care a organizat conferința „Alliance of Sovereign Nations”, susținută de organizația conservatoare Turning Point USA. Acolo a participat și George Simion la faimoasa tăiere a tortului în formă de Groenlanda, exact în perioada în care Donald Trump amenința cu „anexarea în forță” a teritoriului administrat de Danemarca, un aliat NATO.