Angajații din Farma câștigă peste 4.000 de lei pe lună

Industria farmaceutică din țara noastră a crescut constant în ultimii ani, iar evoluția s-a văzut și în nevoia companiilor de a-și extinde echipele. Cu circa 6.000 de joburi postate în prima jumătate a anului, numărul de poziții deschise pentru cei care vor să lucreze în domeniu a fost cu 60% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Pentru acestea au fost înregistrate mai mult de 170.000 de aplicări în ultimele șase luni.

Astfel că, Farma este un domeniu atrăgător pentru candidați nu numai din punctul de vedere al angajărilor, ci și al salariilor oferite de angajatori.

Așadar, conform datelor Salario, comparatorul de salarii marca eJobs, aproape un sfert dintre angajații din această industrie câștigă lunar peste media netă la nivel național, respectiv peste 4.000 de lei.

De asemenea, cei mai mulți dintre cei care lucrează în Farma (31,8%) au salarii cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei, 25,3% câștigă între 3.000 și 4.000 de lei, iar 24,6% între 4.000 și 7.000 de lei. Procentul celor care ajung să depășească suma de 7.000 de lei este de doar 4,2% și mai puțin de 2% declară că au un salariu lunar de peste 10.000 de lei.

Numărul mare de locuri de muncă disponibile pentru cei care lucrează în Farma

”Deși vorbim despre un procent marginal din totalul celor care lucrează în Farma, acest prag, de 10.000 de lei, este depășit semnificativ, până la peste 30.000 de lei, după cum reiese din datele Salario.

Este vorba nu doar de salariile celor care conduc companiile din poziția de CEO, ci și ale directorilor financiari, de vânzări sau de logistică”, precizează Roxana Drăghici, Head of Sales la eJobs, liderul pieței de recrutare din România.

Astfel, cu o medie de 3.500 de lei, angajatorii din Farma oferă salarii similare cu cei din Financiar / Contabilitate, Transport / Distribuție, Asigurări sau Producție. Se află, în schimb, la distanță mare față de IT Software, unde media salarială ajunge la 5.850 de lei sau de Inginerie, Auto / Echipamente, Telecomunicații, Petrol / Gaze sau Audit / Consultanță (toate cu medii de 4.000 de lei).

”Farma este de ani buni unul dintre marii angajatori ai economiei, nu doar prin numărul mare de locuri de muncă disponibile, ci și prin salariile peste media din alte industrii. În fiecare lună, peste 1.000 de joburi în acest domeniu sunt disponibile pe eJobs.ro. Cele mai multe se adresează candidaților din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța. Peste 26.000 de aplicări sunt înregistrate lunar pentru pozițiile deschise în farma”, mai spus Roxana Drăghici.

Referitor la angajații din farmacii, un farmacist câștigă, în medie, 3.050 de lei, un diriginte de farmacie 4.000 de lei, iar un asistent farmacist 2.200 de lei. Media salarială pentru reprezentanții de vânzări medicale este de 3.600 de lei, în timp ce specialiștii în farmacovigilență sau în studii clinice au salarii lunare de 4.000 de lei, după cum spun datele Salario.

Cele mai mici salarii medii ale angajaților din Farma

De asemenea, cele mai mici salarii MEDII nete introduse până în acest moment de către angajații din Farma, sunt pentru joburile:

-Farmacist – 3.050 lei
– Tehnician laborator chimie – 2.800 lei
-Operator producție – 2.600 lei
– Asistent farmacist – 2.200 lei
– Lucrător depozit – 1.900 lei

Orașele cu cele mai mici salarii MEDII nete din Farma sunt:

– Mediaș: 2.000 lei
– Buftea: 2.350 lei
– Slobozia: 2.500 lei
-Brăila: 2.600 lei
-Sighetu Marmației: 2.800 lei

Iar, orașele cu cele mai mari salarii MEDII nete din Farma sunt:

– București : 4.000 lei
– Ploiești: 3.500 lei
– Brașov: 3.400 lei
-Cluj-Napoca: 3.200 lei
-Timișoara: 3.000 lei

Funcțiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale

Mai mult decât atât, pozițiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale din acest domeniu sunt:

– Director General: salariul mediu net la nivel național – 9.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 30.000 lei
– Director Financiar: salariul mediu net la nivel național – 9.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 30.000 lei
– Director de vânzări: salariul mediu net la nivel național – 7.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 30.000 lei
– Director de logistică: salariul mediu net la nivel național – 6.500 lei, salariul maxim introdus în Salario – 7.500 lei
– Manager de produs: salariul mediu net la nivel național – 5.400 lei, salariul maxim introdus în Salario – 6.400 lei

În prezent, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din țara noastră, sunt disponibile peste 38.000 de locuri de muncă. Peste 420.000 de specialiști și-au introdus veniturile până în prezent în Salario comparatorul de salarii marca eJobs.

Sursa: capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata