sâmbătă, 18 aprilie 2026 ☁️Columbus19°CNoros

Caută în Jurnalul Național

Actuale

Angajații la stat, inclusiv șefii, vor fi plătiți în funcție de performanţă, în cadrul O R D I N

Cristina Badea · 05 martie 2025 · Actualizat: 11:44
amepip

 

Corina Crețu, președintele AMEPIP, a semnat un document cu titlul ” O R D I N privind stabilirea nivelului minim al indicatorilor de performanță la întreprinderile publice”, care are ca anexe indicatorii de guvernanță corporativă impuși companiilor și agențiilor monitorizate. Scopul AMEPIP, instituție recent înființată, este tocmai acela de a veghea la implementarea și respectarea principiilor de guvernanță corporativă în întreprinderile publice naționale sau locale, mai ales în contextul intenției României de a adera la OCDE, clubul celor mai influente țări din lume.

Indicatorii de performanță sunt împărțiți în mai multe categorii:

Trei agenți ai serviciilor chineze arestați în România inclusiv partenerul unui deputat
RecomandariTrei agenți ai serviciilor chineze arestați în România inclusiv partenerul unui deputat

-Financiari (pondere între 25% și 50%),

-Operaționali (10%-25%),

-Orientați spre servicii publice (5%-25%),

RecomandariVoucherele de vacanță 2025 pentru angajaţii de la stat se află printre măsurile fiscale bugetare

-Guvernanță corporativă (10%-25%).

Printre indicatorii financiari se numără cheltuielile de capital, fondurile alocate cercetării și dezvoltării, lichiditatea curentă și imediată, raportul datorii/EBITDA, rentabilitatea capitalului propriu, rentabilitatea activelor, marja profitului și creșterea cifrei de afaceri.

Iar la capitolul indicatori nefinanciari, se evaluează consumul de energie, emisiile de CO2, satisfacția clienților, retenția acestora, numărul mediu de ore de formare per angajat, siguranța la locul de muncă, numărul de brevete obținute și ponderea femeilor în consiliul de administrație.

Compania de stat care a dat bonsuri uriașe pentru angajaţii săi
RecomandariCompania de stat care a dat bonsuri uriașe pentru angajaţii săi

Salarii în funcție de performanță pentru șefi

În contextul legii, membrii neexceutivi ai consiliilor de administrație vor avea remunerație fixă care nu poate depăși de trei ori media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut din domeniul de activitate al societății.

Membrii executivi vor avea remunerații stabilite în funcție de două seturi de criterii, unele fixe și unele variabile. Cele fixe se referă la absența datoriilor restante către stat și furnizori, implementarea programelor de investiții conform graficelor de execuție și lipsa pierderilor contabile anterioare și curente.

Cele variabile se referă tocmai la indicatorii calculați de AMEPIP și publicați în ordinul de președinte amintit mai sus. Cum salariile administratorilor stabilsc un standard, sunt ifluențate de indicatori și salariile celorlalți angajați.

Aşadar, ”Autoritățile publice tutelare și întreprinderile publice se raportează la același nivel minim prevăzut în anexă și la momentul alegerii, stabilirii sau negocierii, după caz, a indicatorilor-cheie de performanță, potrivit obligațiilor referitoare la indicatorii-cheie de performanță prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare.”, stabilește, printre altele, ordinul mai sus amintit.

Toți indicatorii pe companii pot fi consultați în anexele documentului, începând cu pagina 8.

Sursa – www.economica.net