luni, 27 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Politică

Anunț șoc pe scena politică. George Simion confirmă legătura cu omul Moscovei în planul anti-Guvern

Nicoleta Oprea · 27 aprilie 2026 · Actualizat: 14:16
George Simion Călin Georgescu

George Simion a confirmat că prorusul Călin Georgescu este informat pas cu pas despre moțiunea de cenzură PSD-AUR. Planul pentru demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan este în plină desfășurare.

REZUMAT:

  • Liderul AUR a recunoscut că îl ține la curent pe Călin Georgescu, un admirator al lui Vladimir Putin.
  • Moțiunea de cenzură comună PSD-AUR ar putea fi votată pe 5 mai, dacă se strâng 233 de semnături.
  • Guvernul Bolojan este vizat direct, iar miza este declanșarea alegerilor anticipate.

„Cireșii au înflorit”. Planul pentru demiterea Guvernului

Ofensiva opoziției are un calendar politic clar.

Liderul Alianței pentru Unirea Românilor a anunțat public că își coordonează bine gandit acțiunile cu PSD pentru a răsturna actualul Executiv. Mai exact, George Simion a confirmat că l-a informat pe Călin Georgescu, cunoscut pentru pozițiile sale pro-ruse, despre fiecare pas, inclusiv despre decizia de a iniția moțiunea de cenzură. „Călin Georgescu este informat cu privire la acțiunile noastre”, a declarat liderul AUR.

Scena politică este în aer. George Simion pune 3 condiții clare pentru a negocia cu PSD și PNL
RecomandariScena politică este în aer. George Simion pune 3 condiții clare pentru a negocia cu PSD și PNL

Simion a oferit și un orizont de timp, folosind o formulare simbolică asociată cu Călin Georgescu.

„Vom avea și un text, vom avea și semnăturile, așa cum v-am spus, la începutul lunii mai, când cireșii deja au înflorit, Ilie Bolojan nu va mai fi premierul României.”

Potrivit lui Simion, moțiunea este doar primul pas. Obiectivul final este declanșarea alegerilor anticipate sau instalarea unui nou guvern. „În momentul în care vom avea strânse minimum 233 de semnături, moțiunea de cenzură va fi depusă. Dacă totul merge conform planului stabilit, pe data de 5 mai vom avea un vot pentru debarcarea Guvernului Bolojan”, a mai precizat acesta.

Ruptură totală în coaliția de guvernare. Anunțul lui Dominic Fritz care dinamitează scena politică
RecomandariRuptură totală în coaliția de guvernare. Anunțul lui Dominic Fritz care dinamitează scena politică

Propunerea lui Georgescu. Un guvern de „reconciliere națională”

În acest context tensionat, Călin Georgescu a propus recent formarea unui guvern de „reconciliere națională”. Acesta ar urma să fie alcătuit din PSD, AUR și PNL, partide pe care le consideră reprezentative pentru poporul român. Georgescu, care a declarat în trecut că ar scoate România din UE și NATO, susține că societatea trebuie să „lase la o parte” judecățile despre trădare și acuzațiile la adresa sistemului.

„România, aflată într-o situație economică foarte grea, are nevoie în cel mai scurt timp de un Guvern de Reconciliere Națională. Înseamnă că primele trei partide pe care poporul român le-a votat masiv trebuie să refacă România economic și moral”, a declarat Călin Georgescu într-o intervenție la Realitatea TV.

Însă, George Simion a combinat apelul la dialog cu atacuri dure la adresa puterii. „Eu întind o ramură de măslin odată cu depunerea acestei moțiuni și spun că sunt dispus să dialoghez cu toată lumea, în sensul unei reconcilieri naționale”, a afirmat liderul AUR, criticând în același timp Guvernul și pe președintele Nicușor Dan.

Se taie numărul de parlamentari. Anunțul unui lider PNL care zguduie scena politică
RecomandariSe taie numărul de parlamentari. Anunțul unui lider PNL care zguduie scena politică

Ce înseamnă asta pentru români

O eventuală cădere a Guvernului și o alianță cu forțe politice care susțin ieșirea din UE și NATO ar arunca România într-o criză profundă de instabilitate. Direcția pro-europeană a țării ar fi pusă sub semnul întrebării, cu efecte directe asupra economiei, investițiilor și siguranței naționale.

Mișcarea PSD-AUR a provocat deja reacții puternice pe scena politică. USR a avertizat că va ieși de la orice negociere dacă PSD va vota alături de AUR, în timp ce PNL a anunțat, prin vocea lui Ciprian Ciucu, că nu va mai face nicio altă coaliție cu social-democrații.