Asociaţia Română a Băncilor a devenit membru afiliat al OECD/INFE

53

În luna aprilie, Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a devenit membru afiliat al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – Reţeaua Internaţională de Educaţie Financiară, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.

Astfel, statutul de membru afiliat al OECD/INFE este rezervat organizaţiilor non-guvernamentale şi organizaţiilor non-profit, cum este Asociaţia Română a Băncilor, din mediul academic şi fundaţiilor care au preocupări în sfera educaţiei şi a educaţiei financiare.

„Acordarea de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a statutului de membru afiliat în cadrul Reţelei Internaţionale de Educaţie Financiară reprezintă o recunoaştere a demersurilor ARB pe zona programelor de educaţie financiară, în linie cu scopul pe care ni l-am asumat ca organizaţie, acela de a sprijini economia României şi de creştere a nivelului de educaţie financiară. Ne dorim să valorificăm cât mai bine expertiza şi know-how-ul OECD în domeniul educaţiei financiare prin intermediul iniţiativelor şi proiectelor viitoare care vor fi susţinute în România. În acelaşi timp, ne vom conecta şi cu alte zone de pe glob pentru a aduce plus valoare, prin propriile soluţii şi elemente de viziune. Ancorarea economiei României, prin aderarea ca stat la OECD, ar putea conduce la îmbunătăţirea premiselor de dezvoltare economică”, a declarat Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al ARB.

În prezent, OECD are în prezent 37 de state membre şi reprezintă unul dintre cele mai importante foruri la nivel mondial, care colaborează pentru a promova politici care să îmbunătăţească situaţia economică şi socială la nivel global.

Prin afilierea ARB la iniţiativa internaţională a OECD în domeniul educaţiei financiare se implică consultări cu prioritate privind documentele de educaţie financiară ce vor fi emise de OECD sau OECD/INFE pentru consultare publică, participarea la evenimentele globale de educaţie financiară ale OECD şi la sesiuni specifice dedicate reuniunilor comitetului tehnic sau activităţi ale grupurilor de lucru OECD/INFE, ori de câte ori este relevant.

De altfel, ARB este semnatară a Acordului de colaborare, încheiat în anul 2018, cu autorităţile române pentru realizarea de activităţi comune în domeniul educaţiei financiare şi elaborarea Strategiei Naţionale de Educaţie Financiară.

„Creşterea gradului de educaţie financiară din România reprezintă o direcţie prioritară de acţiune a ARB, fiind unul dintre cei patru piloni strategici de acţiune ai comunităţii bancare, alături de susţinerea digitalizării, creşterea intermedierii financiare şi consolidarea platformei financiare”, se menţionează în comunicat.

Aşadar, Asociaţia Română a Băncilor este membră a Federaţiei Bancare Europene din anul 1991 (cu drepturi depline din 2007), a Consiliului European al Plăţilor, a Federaţiei Ipotecare Europene, a Institutului Bancar European şi a 26 organisme naţionale lucrative privind dezvoltarea şi perfecţionarea cadrului economic.

În România, Asociaţia Română a Băncilor reprezintă piaţa bancară şi s-a extins prin includerea a nouă membri afiliaţi, companii non-bancare, punând astfel bazele unui parteneriat ce îşi propune să contribuie la consolidarea unui mediu de afaceri predictibil, transparent şi de încredere în România.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata