Atenţionarea Cod galben de vreme instabilă, a fost prelungită până joi dimineaţa şi vizează 12 judeţe

De Jurnalul Național 233 citiri
2 min citire

În ziua de 26 mai, din acest an, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat informarea Cod galben de instabilitate atmosferică, în sensul restrângerii numărului de judeţe la 12, dar a prelungit perioada de valabilitate până joi dimineaţa.

Astfel, în intervalul 26 mai, ora 14:00 – 27 mai, ora 6:00, pe durata Codului galben, local în Oltenia şi Muntenia, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 l/mp şi pe arii restrânse 40 l/mp, precizează ANM.

Judeţele avertizate sunt: Alba, Argeş, Braşov, Dâmboviţa, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman şi Vâlcea.

În contextul dat, ANM a emis o informare de vreme instabilă care va fi valabilă până sâmbătă la ora 10:00, la nivelul întregii ţări. Iar instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, cu precădere la munte, în sudul, centrul şi estul ţării. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, izolat căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 – 50 l/mp. Fenomene similare sunt prognozate şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte.




Cum să-ți revii financiar după cheltuielile de sărbători

Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie, întâlniri cu familia și prietenii, dar și o perioadă în care cheltuielile [...]

Horoscop financiar 2025. Ce se întâmplă pentru fiecare zodie în parte

Horoscop financiar 2025. Anul 2025 vine cu numeroase oportunități financiare, provocări și momente de reflecție pentru fiecare zodie. Fie că [...]

Top 5 greșeli financiare pe care să le eviți în 2025

Top 5 greșeli financiare pe care să le eviți în 2025.Într-o lume financiară în continuă schimbare, este mai important ca [...]

Impozit 2025. Taxele pentru Bucureșteni. Ce schimbări vor fi

Impozit 2025. De anul viitor, bucureștenii se vor confrunta cu o creștere semnificativă a impozitelor auto și a taxelor locale. [...]