Caloriferele din aluminiu reprezinta variante ideale, foarte practice si accesibile, pentru completarea sistemului de incalzire din locuinta, fie ca vorbim despre un apartament sau o casa. Acestea au numeroase beneficii, pe care le vom enumera in continuare, care le fac solutii mai potrivite, in anumite conditii, decat caloriferele din fonta sau otel.
Fiecare dintre aceste trei materiale „puncteaza” mai bine la anumite caracteristici, printre care aspectul, puterea de incalzire, rezistenta in timp sau la anumite socuri. Fara alte introduceri, iata, mai jos, avantajele si dezavantajele amintite anterior:
Avantaje calorifere aluminiu
– sunt usoare, ceea ce le faciliteaza atat transportul, cat si montajul, intretinerea etc (prin comparatie, caloriferele din fonta sunt deosebit de voluminoase si grele);
– se monteaza rapid (mult mai facil decat cele din materialul mentionat mai sus);
– nu ruginesc, ceea ce le confera o durata de viata mai mare spre deosebire de cele din fonta si otel (aceasta poate ajunge si pana la 20 de ani);
– consuma putin, ceea ce se traduce prin economii importante ale utilizatorilor unei astfel de solutii de incalzire;
– se incalzesc rapid, rezultand intr-o eficienta sporita (spre deosebire de caloriferele din aluminiu, cele din fonta se incalzesc greu si consuma mai multe gaze);
– au un randament termic mare pe metru liniar;
– au un aspect placut;
Dezavantaje calorifere aluminiu
– sunt vulnerabile la socuri si se deformeaza usor (caloriferele din aluminiu sunt mai putin rezistente la acest capitol decat cele din fonta si otel);
– se racesc rapid odata ce sunt oprite (prin comparatie, modelele din fonta retin caldura chiar si cateva ore dupa oprirea agentului termic);
– sunt mai zgomotoase decat modelele din fonta;
– trebuie aerisite anual (insa aceasta actiune de intretinere le prelungeste durata de viata pana la cea mentionata anterior).
Spre deosebire de caloriferele din aluminiu, cele din fonta rezista peste 30 de ani, nu trebuie aerisite foarte des, sunt mai silentioase si au o rezistenta mare la coroziune si socuri. Pe de alta parte, acestea sunt grele si deosebit de voluminoase, au un consum mai mare, se incalzesc si se curata greu, fiind de asemenea mai scumpe.
In acelasi timp, modelele din otel sunt usor de manevrat si montat, rezista la temperaturi ridicate ale apei, distribuie rapid caldura in camera si sunt cele mai ieftine. Pe de alta parte, au o durata de viata foarte scazuta, de maximum 5-10 ani, necesita apa tratata, intrucat elementii se pot infunda de la reziduuri, si se racesc rapid.
Prin urmare, punand in balanta avantajele si dezvantajele, caloriferele din aluminiu ies pe plus, fiind o optiune potrivita atat din punctul de vedere al fiabilitatii, cat si al durabilitatii. Un furnizor profesionist, asa cum este QuickShop.ro, care ofera inca din 2007 solutii eficiente din domeniul instalatiilor de incalzire, climatizare, gestionare si tratare a apei, pune la dispozitia clientilor zeci de modele. Acestea provin de la brand-uri renumite la nivel international, precum Ferroli si Faral, au inaltimi cuprinse intre 350 si 2.000 de milimetri si o putere a elementilor intre 50 si 400 W.