miercuri, 10 iunie 2026

Caută în Jurnalul Național

Actualitate

Bărbat de 38 de ani din Cluj, arestat. A abuzat o fetiță de 9 ani lăsată în grija sa

Simona Dumitru · 18 februarie 2026 · Actualizat: 15:55
barbat de 38 de ani din cluj arestat a abuzat o fetita de 9 ani lasata in grija sa 1771419355

Un bărbat în vârstă de 38 de ani din localitatea Apahida, județul Cluj, a fost arestat preventiv sub acuzația că a supus la abuzuri sexuale o fetiță de doar nouă ani. Copila se afla temporar în grija acestuia, fiind departe de familie.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a anunțat miercuri că propunerea de arestare preventivă pentru viol săvârșit asupra unui minor a fost admisă de instanță. Potrivit News, procurorul de caz a motivat solicitarea prin vulnerabilitatea victimei și prin gravitatea repercusiunilor psihologice suferite de aceasta.

Acuzațiile procurorilor: Ce s-a întâmplat în locuința din Apahida

Anchetatorii au oferit detalii despre faptele de care este acuzat bărbatul. Într-un comunicat oficial, Parchetul a precizat exact ce s-a reținut în sarcina inculpatului.

Barbat de 44 de ani arestat in Bucuresti. A atacat si jefuit o pensionara care ii dadea de mancareRecomandăriBarbat de 44 de ani arestat in Bucuresti. A atacat si jefuit o pensionara care ii dadea de mancare

„În esenţă, în sarcina inculpatului s-a reţinut că, în data de 01.02.2026, în jurul orei 00:00, aflându-se în locuinţa situată în localitatea Apahida, jud. Cluj, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, a exercitat asupra persoanei vătămate minore, în vârstă de 9 ani, aflată temporar în îngrijirea acestuia, multiple acte de natură sexual (inclusiv un act sexual oral)”, a arătat Parchetul.

Vulnerabilitatea fetei, exploatată de agresor

Un element central în argumentația procurorului a fost starea de vulnerabilitate a copilei. Fetița era izolată de familie și se afla sub supravegherea temporară chiar a celui care a agresat-o.

Procurorul a subliniat că bărbatul a acționat „profitând de situaţia de vulnerabilitate accentuată în care se afla victima minoră, izolată de famile şi aflată temporar în îngrijirea autorului, a comis asupra acesteia multiple acte de natură sexuală de o gravitate deosebit de ridicată”.

Fetiță de 12 ani lovită cu șurubelnița de un vecin în Alba Iulia. Agresorul a fost arestatRecomandăriFetiță de 12 ani lovită cu șurubelnița de un vecin în Alba Iulia. Agresorul a fost arestat

Impactul psihologic, un factor în decizia arestării

Pe lângă gravitatea faptelor, în luarea deciziei de a cere arestarea preventivă au contat și consecințele pe care abuzul le-a avut asupra stării psihice a victimei. Au fost luate în considerare repercusiunile pe care fetița le-a suferit ca urmare a agresiunii sexuale.

Activitățile din acest dosar au fost realizate cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Poliţiei Cluj-Napoca – Biroul de Investigaţii Criminale.