Bărbat reţinut de DIICOT Bacău după ce ar fi violat o fată de 16 ani

De Jurnalul Național 229 citiri
2 min citire

Un bărbat a fost reţinut de procurorii DIICOT Bacău după ce, în urmă cu un an, ar fi violat o fată în vârstă de 16 ani, care nu s-a putut apăra în urma administrării unor medicamente. De asemenea, el ar fi ademenit o altă fată, în vârstă de 15 ani, pentru a întreţine relaţii sexuale cu el timp de câteva luni. În urma acestor fapte, acesta a produs materiale pornografice.

Astfel că, Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat cercetat pentru viol în formă agravată, act sexual cu un minor în formă agravată şi pornografie infantilă.

”În cauză, s-a reţinut faptul că, în luna noiembrie 2021, inculpatul a violat o persoană vătămată minoră, în vârstă de 16 ani la data comiterii faptelor, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, stare în care se afla ca urmare a administrării unor medicamente. Fapta de viol a fost săvârşită în scopul producerii de materiale pornografice, pe care inculpatul le-a deţinut şi stocat până în prezent”, precizează DIICOT, într-un comunicat de presă transmis vineri.

În plus, procurorii spun că, după ce a atras cu sume de bani şi mici cadouri o persoană vătămată minoră, în vârstă de 15 ani la data comiterii faptelor, el a întreţinut, în perioada decembrie 2018 – ianuarie 2019, relaţii sexuale cu aceasta în scopul producerii de materiale pornografice, materiale pe care le-a deţinut şi stocat până în prezent.

Astfel că, vineri, el a fost prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă a inculpatului.

 

De asemenea, acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău.

Conform DIICOT, la audieri, persoanele vătămate au beneficiat consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de Procedură Penală.




Poate Trump să redenumească Golful Mexic în Golful Americii?

Planul președintelui SUA de a modifica numele unei zone maritime stârnește controverse Președintele american Donald Trump a reiterat în discursul [...]

Injecțiile pentru slăbit ar putea preveni 42 de boli, inclusiv demența!

Medicamentele GLP-1RA ar putea avea beneficii extinse pentru sănătate Persoanele cu diabet care utilizează medicamentele incluse în injecțiile pentru slăbit [...]

Cum să-ți revii financiar după cheltuielile de sărbători

Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie, întâlniri cu familia și prietenii, dar și o perioadă în care cheltuielile [...]

Horoscop financiar 2025. Ce se întâmplă pentru fiecare zodie în parte

Horoscop financiar 2025. Anul 2025 vine cu numeroase oportunități financiare, provocări și momente de reflecție pentru fiecare zodie. Fie că [...]