Băsescu avertizează – românia plătește 12 miliarde de euro dobânzi anul acesta

Fostul președinte Traian Băsescu a lansat un atac dur la adresa actualei guvernări. Deși recunoaște că reforma Guvernului Bolojan „a salvat trecerea României la Junk”, acesta susține că a afectat puternic sectorul economic, în timp ce aparatul de stat a fost protejat.
Economia, lovită puternic
Problema, în viziunea sa, este modul în care s-au aplicat măsurile de austeritate. Băsescu afirmă că mediul de afaceri a fost cel care a decontat nota de plată, în locul celor care au generat, de fapt, dezechilibrele bugetare prin salarii și pensii considerate uriașe.
„Personal nu sunt de acord cu modul cum a rezolvat problema, pentru că a afectat foarte puternic sectorul economic. Companiile, că-s mari, că-s mici, că-s PFA-uri, au fost puternic afectate, în loc să afecteze pe cei în cauza cărora s-a generat situația. Adică s-a dat salarii, pensii uriașe. Cu pensiile a luat 10% din pensia fiecărui român, deci a rezolvat-o. Dar cu bugetarii nicicum”, a declarat Băsescu.
Sporuri pe bandă rulantă la stat
Iar când vine vorba de bugetari, fostul șef al statului a criticat vehement menținerea unor sporuri pe care le consideră absurde. Acesta a dat exemplul unor prime de la Ministerul Dezvoltării, care ajung la 35% din salariul brut. V-ați gândit vreodată cum sună un „spor de complexitate”?
„Am văzut și eu chestia asta cu sporurile la Ministerul Dezvoltării. Am constatat că salarii de 35% din salariul brut, spor de compromis sau cum îl numeau (…) spor de complexitate. Adică munca lor este complexă și trebuie să le mai dea sporul ăsta. Nu poți să lași mamele, persoanele cu handicap și bugetarii să aibă în continuare sporuri pe bandă rulantă”, a spus fostul președinte.
Modelul 2010, o altă abordare
În schimb, Băsescu a reamintit de modelul aplicat în criza din 2010, când, susține el, principiul de bază a fost protejarea economiei. Atunci s-a mers pe o tăiere generalizată de 25% a salariilor, dar fără concedieri masive, reducerea de personal fiind realizată prin alte metode.
„Eu aș fi mers exact cum am mers în 2010. Pentru că atunci principiul a fost nu ne atingem de economie, nu-i punem sarcini în plus. Hai să vedem cum rezolvăm și fără să creăm foarte mult șomaj. Și atunci am văzut o chestie de genul tăiem 25% la toată lumea, dar nu dăm pe nimeni afară. Și facem reducerea de personal din două surse. Una era nimeni nu poate lua în același timp și salariu și pensie de la stat. Și au plecat vreo 20 și ceva de mii de oameni din minister. Și a doua: la fiecare șapte pensionari numeam o angajare. Și am plecat de la un deficit bugetar puțin mai mare decât cel de acum”, a precizat Băsescu.
O strategie complet diferită.
Instabilitatea politică ne costă scump
Dar dincolo de măsurile punctuale, fostul președinte a avertizat asupra unui pericol și mai mare generat de tensiunile din coaliție: instabilitatea politică. Aceasta afectează direct capacitatea statului de a se împrumuta la dobânzi rezonabile, iar costurile sunt, pe bune, uriașe.
„Nu fac decât să creeze impresia de instabilitate politică, ceea ce nu-i bine pentru România. Au încercat luna asta de câteva ori să împrumute bani de la bănci. Nu le-a dat nimeni bani la o dobândă acceptabilă (…) Ridicolul situației este că nu poți să-i ceri băncii să-ți dea bani cu 4,5% dobândă când tu ai inflație 10%. N-ai cum să o rezolvi. Marea problemă aici va fi plata dobânzilor. Deci, anul trecut, în 2025, am plătit 10 miliarde de euro dobânzi. 10 miliarde de euro, deci 1.000 de km de autostradă. Anul acesta sunt 12 miliarde dobânzi și la anul vor fi mai mari sumele pe care trebuie să le plătim ca dobândă. După mine, ar fi foarte bine să facem un acord de precauție cu fondul, în care să știm că avem o sumă rezervată și la nevoie o putem trage. Cât timp ai acord cu fondul, sigur nu intri în încetare de plăți”, a conchis Băsescu.













