Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Economie

BNR explică creșterea inflației prin lipsa de personal în economie

Ionut Badea · 25 februarie 2026 · Actualizat: 14:33
bnr-explica-cresterea-inflatiei-prin-lipsa-de-personal-in-economie-1772019200

Lipsa angajaților calificați din România a devenit un motor neașteptat al inflației. Un studiu al Băncii Naționale arată că deficitul de forță de muncă a contribuit în medie cu 3 puncte procentuale la inflația anuală din ultimii șapte ani.

Analiza, publicată miercuri și citată de HotNews, explică mecanismul. Când firmele nu găsesc oameni, măresc salariile pentru a-i păstra pe cei existenți, iar aproximativ 56% din această creștere salarială se transferă direct în prețurile plătite de consumatori. Autorul studiului este Mădălin Viziniuc, senior economist în cadrul Direcției Studii economice a BNR.

Salarii cu peste 10% mai mari în companiile cu deficit de personal

Studiul, care a analizat datele a circa 11.000 de companii nefinanciare din România, arată o diferență clară. Firmele care se confruntă cu un deficit de personal calificat plătesc salarii cu peste 10% mai mari decât cele care nu au această problemă.

Litoralul românesc are un deficit de 50.000 de angajați. Cum se vede lipsa de personal în serviciile pentru turiști
RecomandariLitoralul românesc are un deficit de 50.000 de angajați. Cum se vede lipsa de personal în serviciile pentru turiști

Chiar și atunci când numărul de angajați rămâne relativ stabil, companiile preferă să crească costurile salariale decât să riște plecarea oamenilor.

Industria alimentară transferă cel mai rapid costurile în prețuri

Reacția la majorările salariale nu este uniformă în economie. În unele sectoare, prețurile se ajustează mai lent, fie din cauza contractelor pe termen lung, fie din cauza concurenței ridicate. Studiul BNR oferă o comparație directă.

„Un exemplu în acest sens este dat de serviciile recreative, unde impactul deficitului de forță de muncă este aproape cel mai înalt din economie, însă transmisia efectelor acestuia asupra dinamicii prețurilor este limitată, în comparație cu alte ramuri, cum ar fi industria alimentară”, se precizează în document. Pe scurt, majorările salariale din industria alimentară se reflectă mult mai rapid în prețul pâinii și al altor produse de bază.

Trump validează creșterea inflației la 4,2%. Prețul petrolului influențează piețele globale.
RecomandariTrump validează creșterea inflației la 4,2%. Prețul petrolului influențează piețele globale.

O problemă structurală cu implicații pentru dobânzi

Deficitul de forță de muncă nu este un fenomen de moment, ci o problemă structurală a României. Cauzele identificate sunt emigrația masivă, scăderea populației, un sistem de educație slab adaptat cerințelor pieței și o rată scăzută de participare la muncă.

Acest context generează costuri mai mari pentru firme, care duc la o inflație persistentă. Concluzia pentru Banca Națională este că, atâta timp cât inflația este alimentată de o problemă structurală precum lipsa angajaților, trebuie să mențină o politică monetară prudentă. Asta înseamnă dobânzi suficient de ridicate pentru a preveni o spirală salarii-prețuri.

Etichete: BNR economie Romania