Bolojan declară criză la pompă și plafonează prețurile la carburanți pentru 6 luni

România va declara oficial situație de criză energetică, o decizie radicală luată în contextul scumpirilor galopante la pompă. Guvernul urmează să adopte mâine o ordonanță de urgență cu măsuri menite să tempereze prețurile la benzină și motorină, după o ședință de urgență convocată de premierul Ilie Bolojan.
Ședință de urgență la Palatul Victoria
Totul a pornit de la o ședință convocată de urgență la sediul Guvernului. Iar comunicatul oficial al executivului explică exact pașii următori. „Prim-ministrul Ilie Bolojan a convocat astăzi, la Palatul Victoria, grupul de lucru pentru analizarea creșterii prețurilor la combustibili și identificarea soluțiilor menite să reducă impactul asupra economiei și populației. În urma discuțiilor, s-a decis ca Guvernul să adopte, mâine, o ordonanță de urgență prin care să fie declarată situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și să fie stabilite măsuri de protejare a economiei și a populației pe durata acestei crize”.
Măsuri valabile pentru 6 luni
Executivul a oferit și un orizont de timp pentru aceste intervenții. Măsurile de protecție vor fi aplicabile inițial pentru o perioadă de 6 luni. Dar cum vine asta, mai exact? Ei bine, Guvernul a precizat că există posibilitatea prelungirii succesive pentru intervale de cel mult 3 luni, atâta timp cât persistă circumstanțele care au dus la această decizie.
statul intervine direct în piață.
Plafonare și control la export
Principala măsură, cea care va afecta direct prețul la pompă, este limitarea adaosului comercial. Aceasta se va aplica, pe bune, întregului lanț economic, de la materiile prime folosite în producerea carburanților până la benzină și motorină. Numai ca asta nu e tot. Guvernul vrea să se asigure că stocurile rămân în țară. Astfel, exporturile și livrările intracomunitare de carburanți (adică vânzările către alte state membre UE) vor putea fi realizate doar cu un acord prealabil de la Ministerul Economiei și Ministerul Energiei.
Mai puțin biocarburant în benzină
O altă decizie tehnică, dar cu impact direct în buzunarul șoferilor, vizează compoziția benzinei. Si anume, autoritățile vor reduce cantitatea de biocarburant amestecat în benzină. Această măsură este menită, conform Executivului, să contribuie la scăderea prețului final afișat la pompă.








