Bragadiru, orașul cu 60.000 de locuitori care devine mlaștină la fiecare ploaie serioasă

De Jurnalul Național 241 citiri
6 min citire

În România anului 2021, ploile din aceste zile demonstrează că multe localități din jurul Bucureștiului au căzut pradă unor dezvoltatori imobiliari conduși doar de profit.

Și mai ales că au ajuns în mâna unor primari care nu sunt în stare să aducă infrastructura așezărilor pe care le conduc, la nivelul vremurilor prezente.

Astfel, în lipsa utilităților, oamenii trăiesc în noile zone rezidențiale mai rău ca în satele rupte de lume. Localitatea Bragadiru, un satelit al Capitalei, care devine mlaștină la fiecare ploaie serioasă, cum a fost cea de marți.

În acest context social, la 10 kilometri distanță de Capitala României se află Bragadiru, un oraș în care trăiesc neoficial 60 de mii de oameni. Un dezastru urbanistic care se repetă în aproape toate localitățile din jurul Bucureștiului.

Este un oraș satelit care s-a construit pe repede înainte, cu străzi înguste și neasfaltate, fără trotuare, utilități sau spații verzi. Un haos pe care îl plătesc, pe viață, cei care au fugit de aglomerația Capitalei.

“La fiecare ploaie, mare, mică, nu are unde să se scurgă. Pământul este argilos, aici trebuie o canalizare”, spune o femeie.

“E groaznică infrastructura. E horror aici”, spune o altă femeie.

 

“Nu cer ceva imposibil, pur și simplu normalitate”, a spus un localnic.

  • Acolo, doar vidanjele mai fac față

Firmele care dețin aceste vidanje sunt singurele care au de câștigat. Costurile sunt suportate de la bugetul local, bani care ar fi putut fi folosiți pentru dezvoltarea orașului.

Muncitorii de pe o vidanjă spun că toate străzile au fost inundate și că așa este la fiecare ploaie.

În acest oraş, „Practic, în mai bine de jumătate din oraș nu este canalizare, pânză freatică este foarte sus, iar străzile se inundă și doar vidanjele mai fac față”, spune un localnic.

Un bărbat spune că în curtea sa apa a ajuns la 25 de cm.

“Nu are unde să ducă apă și pe partea cealaltă este băltoacă”, spune și o femeie, care stă în cizme în curte din cauza apei.

În contextul edilitar al infrastructurii, cu toate acestea, peste 50 de străzi figurează pe hârtie cu toate utilitățile și oamenii plătesc impozit ca și când ar avea asfalt și canalizare.

“Acum 2 săptămâni a fost pus pietriș și vedeți și dvs cum este aici. S-au refăcut gropile”, a susținut un bărbat.

În prezent, Apă Ilfov, operatorul public de apă și canalizare recunoaște că cea mai mare problema în Bragadiru este lipsa unei canalizări care să preia apă de ploaie.

“Contractul pentru construirea rețelei pluviale a fost semnat abia în urmă cu o luna și este în valoare de peste 10 milioane de euro. Lucrările vor dura însă cel puțin doi ani. Contractul pentru apă potabilă și canalizarea menajeră este abia în faza de evaluare a ofertelor”, au spus reprezentanții Apă Ilfov.

O femeie stă la poartă cu lopata în mână. “Mai astupăm din găuri”, spune ea.

În plus, pe strada Diamantului, stâlpii de electricitate au rămas pe mijlocul drumului. Casele au fost ridicate pe un fost teren agricol trecut în intravilan, așa că nici constructorul, nici autoritatea locală nu au gândit un plan de sistematizare.

“Primăria ne spune că stâlpii nu pot fi mutați din cauza Enel. Enelul ne spune că nu pot muta stâlpii din cauza primăriei și e o întreagă nebunie”, a declarat un bărbat.

  • În 2018, primarul spunea că el nu s-ar muta în Bragadiru

În această zonă, tot boom-ul imobiliar s-a clădit sub semnătura lui Vasile Cimpoeru, primar din 2008. În 2018, recunoaștea, senin, că el nu s-ar muta în Bragadiru. Haosul este oricum neschimbat la trei distanță de la această declarație.

Vasile Cimpoeru: “Eu nu mi-aş cumpăra acolo, mie mâine dacă mi-ar face unul o ofertă: ‘Dă-mi un leu să îţi dau un apartament sau o casă’, eu aş refuza din prima zi: ‘Domnule, îţi mulţumesc frumos, eu în zona asta nu m-aş muta, domnule’”.

Vorbele lui au căpătat și suport juridic, în ianurie 2021, când a fost condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare într-un dosar privind emiterea de certificate de urbanism.

Acuzațiile au fost de instigare de fals în înscrisuri oficiale și complicitate la fals intelectual. În același dosar, a fost trimis la închisoare și arhitectul șef al orașului. La conducere, a rămas viceprimarul Grigore Dumitru.

Între timp, primăria continuă să emită autorizații de construire pe bandă rulantă, într-un oraș copleșit de construcții haotice. Dar cei care locuiesc în Bragadiru mai au o șansă : în iunie sunt chemați să-și aleagă un nou primar.

Altfel, mare grijă dacă aveți în plan să vă mutați la periferia marilor orașe. Nu le ocoliți în perioadele ploioase.




Horoscop financiar februarie 2025. Ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele

Horoscop financiar februarie 2025. Februarie 2025 promite un val de energie cosmică care va influența profund sectorul financiar al fiecărei [...]

Asigurari auto online: Cum să găsești polița RCA ieftină și fără bătăi de cap in 2025

Când vine vorba de asigurări auto, nimeni nu vrea să piardă timp cu drumuri inutile sau să fie prins în [...]

Subvenții la energie. Cine va beneficia în continuare, după 1 aprilie

Subvenții la energie. Cine va beneficia în continuare, după 1 aprilie? Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat că a cerut [...]

Câți bani poți scoate de la bancomat. Limitele schimbate în 2025

Câți bani poți scoate de la bancomat. Băncile intensifică eforturile de a reduce utilizarea numerarului, având în vedere preferința românilor [...]