BRD primeşte cereri de creditare pentru programul ”Noua Casă” 2021

169

În prezent, BRD Groupe Societe Generale reia, în această perioadă, creditarea în cadrul programului ”Noua Casă”, Potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Din punct de vedere financiar, banca are la dispoziţie, din partea FNGCIMM (Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri), un plafon de garantare care permite, într-o primă fază, acordarea de credite în valoare totală de aproximativ 330 milioane de lei.

În cadrul programului „Noua Casă”, banca acordă credite cu o dobândă de IRCC + 2 pp, valoarea maximă a unui împrumut fiind de 66.500 euro (echivalent în lei) pentru finanţarea unui imobil nou sau vechi, de o valoare maximă de 70.000 euro, caz în care avansul este de 5%, respectiv de 119.000 euro (echivalent în lei) pentru finanţarea unui imobil nou cu valoare mai mare de 70.000 euro, caz în care avansul este de minimum 15%.

Iar perioada maximă de creditare este de 360 de luni, împrumuturile urmând să finanţeze imobile finalizate, noi sau vechi, a anunţat banca.

„Continuăm şi în acest an implicarea noastră în programul Noua Casă, un program care completează oferta BRD de credite imobiliare. În România există o nevoie mare de finanţare şi un spaţiu încă semnificativ de creştere în ceea ce priveşte calitatea locuirii, ceea ce face ca acest program să rămână important pentru piaţă”, a afirmat Radu Topliceanu, director general adjunct al BRD, coordonatorul activităţilor de retail ale băncii.

Încă din anul 2009, banca BRD a acordat primul credit în cadrul programului Prima Casă. În acest moment, BRD deţine în portofoliu, în cadrul programelor cu garanţii guvernamentale, peste 56.000 credite, în valoare de peste 10 miliarde de lei.

În prezent, în România, BRD – Groupe Societe Generale operează o reţea de 584 de unităţi. Banca ocupă o poziţie importantă pe piaţa românească a cardurilor, cu aproximativ 2,5 milioane de carduri şi o reţea de acceptare de aproximativ 30.000 POS şi aproape 1.400 ATM-uri. Banca este un jucător important pe piaţa creditelor pentru companii locale şi multinaţionale şi este liderul pieţei de factoring din România. Activele sale totale, la sfârşitul lunii decembrie 2020, erau de 61,6 miliarde lei.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata