Bulgaria va avea acces la terminalele de gaze naturale lichefiate ale Turciei.
Firma bulgară de stat Bulgargaz va semna marţi un acord pe termen lung cu compania turcă de gaze Botas pentru acces la terminalele de gaze naturale lichefiate (GNL) din Turcia şi tranzitul gazelor către frontiera bulgară, a transmis Guvernul de la Sofia, anunță Reuters.
De când, Rusia, care acoperea peste 95% din necesarul de gaze al Bulgariei, a tăiat în aprilie livrările către Sofia pentru că nu au fost efectuate plăţile în ruble. În acest moment, Bulgaria caută noi surse pentru aprovizionarea cu gaze. Luna trecută, ministrul interimar al Energiei din Bulgaria, Rossen Hristov, preciza că discuţiile între Bulgargaz şi firma turcă Botas avansează rapid şi speră că va fi încheiat curând un acord.
„Negociem pentru a rezerva capacitate de un miliard de metri cubi (bcm) de gaze pe an la terminalele GNL din Turcia şi pentru tranzitul gazelor prin reţeaua Botas către frontiera noastră. Acest acord este extrem de important, deoarece avem suficiente oferte pentru nave de transport GNL. Ceea ce nu avem este un loc în care să le descărcăm. Suntem ferm decişi să nu mai fim dependenţi de Rusia”, a precizat Hristov, citat de Agerpres.
În plus, Bulgaria vrea să rezerve până în anul 2026 capacitate la terminalele GNL din Turcia pentru a importa un miliard metri cubi de gaze naturale lichefiate pe an. Capacitatea pentru acest an va fi mai redusă, pentru că deja Bulgargaz a făcut rezervare la un terminal din Grecia.
De asemenea, un acord de rezervare a capacităţii şi de tranzit va permite Bulgargaz să încheie propriile contracte de import de gaze cu producătorii GNL din SUA sau Europa, iar compania nu va mai depinde de gazele ruseşti, a mai spus Hristov.
În încercarea de a obţine preţuri mai bune, Bulgargaz s-ar putea alătura negocierilor pe care le poartă deja Botas cu producătorii GNL din SUA şi Europa, a adăugat oficialul bulgar. În acest moment, Bulgaria importă un miliard metri cubi de gaze naturale pe an din Azerbaidjan, iar restul necesarului, de aproape trei miliarde metri cubi de gaze naturale pe an, sunt acoperite prin importuri de gaze naturale lichefiate din ţara vecină Grecia.
Potrivit planurilor Ministerului Energiei, Bulgaria va acoperi o treime din necesarul de gaze prin importuri de gaze naturale lichefiate prin Turcia, o treime prin terminalul GNL de lângă oraşul elen Alexandroupolis, care ar urma să devină operaţional în 2024, şi o treime din livrările din Azerbaidjan.








