Care este diferența dintre concesiune și închiriere?

Atât concesiunea, cât și închirierea reprezintă un transfer temporar de drepturi de utilizare și exploatare a bunurilor publice de către o entitate (concesionar sau chiriaș). Ambele tipuri de contracte sunt reglementate legal și au condiții specifice stabilite de lege. Dacă te întrebi care este diferența dintre concesiune și închiriere, atunci trebuie să știi, în primul rând, ce înseamnă fiecare dintre aceste contracte, astfel încât să poți face diferența între ele.

Ce sunt contractele de concesiune și închiriere

Bunurile considerate proprietate publică pot să fie concesionate sau închiriate. Acestea nu pot trece în domeniul privat, dar pot fi înstrăinate pentru o perioadă de timp determinată prin contract de cesionare sau închiriere.

Mai pe scurt, legea prevede că aceste bunuri proprietate publică pot fi exploatate privat prin concesiune și închiriere.

Concesiunea este o înțelegere legală în care o persoană sau o entitate (cunoscută ca „concesionar”) primește permisiunea de la altă persoană sau entitate (numită „concedent”) să utilizeze sau să administreze un anumit bun sau serviciu pentru o anumită perioadă de timp.

În schimbul acestui drept, concesionarul poate fi obligat să plătească o taxă, să respecte reguli specifice sau să îndeplinească anumite condiții stabilite în contractul de concesiune.

Închirierea este atunci când o persoană sau o companie (numită chiriaș) închiriază un lucru (de exemplu o casă, o mașină sau un utilaj) de la altcineva (numit locator sau proprietar) pentru o anumită perioadă de timp.

În schimbul folosirii respective, chiriașul plătește o sumă de bani numită chirie. Detaliile închirierii, cum ar fi durata, costul și responsabilitățile, sunt stabilite într-un contract scris.

Care este diferența dintre concesiune și închiriere

Diferența dintre concesiune și închiriere este esențială atunci când vorbim despre transferul și utilizarea bunurilor proprietate publică.

Diferențele dintre acestea sunt:

Natura transferului de drepturi

Concesiunea implică transferul temporar al dreptului de utilizare și exploatare a bunului public către concesionar.

Acesta primește atribuțiile posesiei, folosinței și dispoziției materiale a bunului, dar nu poate schimba destinația acestuia. De asemenea, concesionarul acționează pe propriul său risc și răspundere.

Închirierea nu presupune transferul dreptului de proprietate, ci acordarea temporară a dreptului de folosință și exploatare, în schimbul unei plăți.

Durata și scopul

Concesiunea poate avea o durată mai lungă și poate implica transferul unor activități economice, servicii publice sau alte proiecte ample.

Închirierea poate fi pe termen scurt sau lung și se referă mai des la utilizarea bunurilor pentru diverse scopuri, cum ar fi spații comerciale sau terenuri.

Responsabilități și răspundere

În cazul concesiunii, concesionarul preia adesea responsabilitatea pentru gestionarea și operarea bunului într-un mod eficient și profitabil.

În cazul închirierii, chiriașul utilizează bunul conform condițiilor stabilite în contract, dar proprietarul (concedentul) rămâne responsabil pentru întreținerea și proprietatea bunului.

Scopul economic

Concesiunea poate implica proiecte care generează profit și dezvoltări semnificative, cum ar fi construcția și exploatarea unei infrastructuri.

Închirierea are de obicei un caracter mai simplu și se concentrează pe uilizarea curentă a bunului.

Proceduri de atribuire

Concesiunea poate fi acordată prin licitație publică sau atribuire directă.

Pe de altă parte, închirierea se face, de obicei, prin licitație publică.

Așadar, spre deosebire de contractul de concesiune, care conferă un drept real asupra bunului concesionat, contractul de închiriere creează un raport juridic obligațional între părți.

Sursa – playtech.ro