Care este părere lui Adrian Zuckerman, fostul ambasador al SUA în România, despre summitul NATO?

De Jurnalul Național 210 citiri
6 min citire

 

În ziua de miercuri, la Washingtin, Mihai Gâdea a discutat cu Adrian Zuckerman, fostul ambasador al SUA în România, despre negocierile din culisele Summitului NATO 2024, care are loc în aceste zile în capitala americană.

Astfel, „Suntem la cel mai important summit NATO din timpul vieții noastre, la cel mai mediatizat, cel la care se fac cele mai multe speculații. Este incredibil ce forfotă și ce tensiune este la acest summit NATO. Sigur că pentru noi, ca români, este foarte important. Ceea ce se întâmplă la acest summit este mult mai important decât multe țări aliate care nu au cea mai lungă graniță cu Ucraina, care nu au Rusia în coastă.

România a fost menționată de două ori în discursul președintelui Statelor Unite, atenție, un discurs care a fost amplu mediatizat, care a fost difuzat în întreaga lume, iar președintele Statelor Unite a menționat România de două ori.”, a transmis Mihai Gâdea din Washington.

La întrebările, „Ce se va întâmpla în condițiile în care fostul președinte revine în noiembrie la Casa Albă? Zelenski a spus public că toată lumea se uită la luna noiembrie, luna în care sunt alegerile prezidențiale. Ei bine, colegii de la CNN și celelalte mari publicații din America spun că acesta este, de fapt, cel mai important subiect pe care îl au aliați în aceste zile.

Ce se va întâmpla dacă președintele Trump va câștiga în noiembrie? Ce se va întâmpla cu Alianța Nord-Atlantică, cu modul în care se va raporta la Europa, cu modul în care se va raporta la război. În această transmisiune pe care o realizăm de la Washington veți afla răspunsul, pentru că avem un invitat extrem de important și care are răspunsul.”, a mai subliniat realizatorul Antena 3 CNN.

Mihai Gâdea: Vreau să vă întreb direct dacă președintele Trump va recâștiga aceste alegeri. Mulți spun că există o posibilitate foarte mare în sensul acesta. Se va schimba ceva pentru România în rău? Ar putea președintele Trump, cum s-au făcut speculații, să scoată Statele Unite din NATO?

La toate aceste întrebări, Adrian Zuckerman a răspuns, „Cel mai bun lucru pentru România, pentru Europa, pentru NATO și pentru restul lumii e să fie ales președintele Trump în noiembrie. Ultimii 3 ani jumate au făcut un haos în toată lumea. Să nu uităm, NATO a fost făcut după Al Doilea Război Mondial ca să protejeze Europa de la pericolul rus. Nicio altă funcție. Și când a venit această cea mai mare amenințare spre Europa, țările membre NATO n-au putut face față cum trebuie făcut față. Pentru că multe din ele n-au plătit.

Nu-i o cotizație pentru NATO. Au promis toate țările să plătească 2% din PIB pentru apărarea lor. Este o plată internă ca să mențină armate, forțe navale, ce trebuie, pentru o formulă pe care o agreează toți, că în cazul că NATO sau membru al NATO e atacat de Rusia, să poată să facă față și fiecare țară să contribuie la planul strategic de apărare al țărilor membre.”

În plus, Adrian Zuckerman a adăugat, „Sunt războaie civile, în alte părți ale lumii, începute de Wagner și alte forțe rusești”

Mihai Gâdea: Au fost mulți care au speculat că dacă se întoarce președintele Trump, se alege praful de NATO. Dacă ar fi să ne uităm istoric la modul în care președintele Trump a tratat NATO și acuma vorbim și de România, în opinia dumneavoastră, ar putea să fie o diferență în rău pentru România și pentru țările de pe flancul estic dacă președintele Trump se întoarce?

Adrian Zuckerman: „Absolut nu. Toate aranjamentele de rachete, muniții strategice, Patriot, Himars, alte armamente, au fost făcute în administrația Trump de atunci. Și ca un exemplu, România a cumpărat șapte instalații Patriot. Numai patru din astea au fost aduse în România, două funcționează acuma, două nu funcționează, una a fost dată ucrainienilor, pentru că nu există alte surse de producție, pentru că administrația Biden n-a dat drumul la producție accelerată pentru război. Toate lucrurile rămân pe producție pe termen de pace, care nu e destul să facă față la ce e nevoie în Ucraina, ce-i nevoie în Orientul Mijlociu, ce-i nevoie în Africa și alte părți ai lumii unde rușii au început războaie.

Sunt războaie civile în Africa, care nu sunt discutate. În Niger, în Mali, în Africa de Vest, toate începute de Wagner și alte forțe rusești ca să destabilizeze lumea democratică și liberă. În administrația Trump trebuiau să vină, cum am vorbit despre asta când eram ambasador, vreo 5.000 de soldați americani și o brigadă stricker. Administrația Biden a oprit asta, n-a pus pe nimeni acolo. Sunt lucruri strategice, de infrastructură, care trebuiau să fie făcute, n-au fost făcute.

Așa că, în opinia mea, cel mai rău lucru pentru regiunea Mării Negre, pentru Europa de Est, pentru țările NATO, nu e dacă e ales președintele Trump, este dacă e reales președintele Biden, pentru că acest război cu Ucraina o să continue, o să fracționeze țările europene în continuare, o să fracționeze țările membre NATO în continuare și n-o să iasă bine.”

Sursa – www.antena3.ro




Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Prețurile la carnea de porc și produsele din carne de porc reprezintă o preocupare suplimentară pentru mulți români. În perioada [...]

Cine e Călin Georgescu și ce avere are

Alegeri prezidențiale 2024: Ce avere deține Călin Georgescu, candidatul surpriză al primului tur? În conformitate cu legislația în vigoare, toți [...]

Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri

O investigație realizată de Daily Dot a dezvăluit un atac cibernetic asupra platformei „The Real World”, creată de influencerul controversat [...]

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință [...]