Care sunt cele mai bogate comune din România

De Jurnalul Național Actuale Bani 261 citiri
4 min citire

Inrolare trafic.ro




 

În prezent, chiar dacă România trece printr-o criză economică și, recent, și socială cu implicații importante, există totuși unele comune mai bogate. Din datele statistice, acestea depășesc chiar și mai multe reședinte de județ.

Crizele socio-economice din România și paradoxul bugetelor locale

În ţara noastră, după cei doi ani grei de pandemie, decidenții politici anunțau cu surle și trâmbițe că economia românească bubuie și că avem creșteri economice mai mari decât multe alte state europene. Deși procentele erau doar pe hârtie, iar realitatea din teren alta, cu toate astea bugetele locale fie au scăzut, fie nu au mai putut fi acoperite de la bugetul central.

În acest sens, la nivel guvernamental se luau câteva decizii de a diminua sumele alocate primăriilor din teren, ca urmare a lipsei banilor. Odată cu anul 2022 și declanșarea conflictului din Ucraina, criza economică, în principal, s-a adâncit și mai mult, la fel și cheltuielile, atât cele la nivel central, prin implementarea proiectelor cu caracter social, cât și cele la nivel local, asta ducând la un nou fenoment, deficitul bugetar.

Din punct de vedere financiar, explozia prețurilor la utilități, care a dus ireversibil și la creșterea prețurilor de consum, au venit ca un plus la criza deja instaurată.

Cheltuielile autorităților centrale și locale au crescut

Pe tot parcursul anului trecut, dar și în primele 6 luni din 2023, cheltuielile autorităților centrale și locale au crescut, iar finalul a fost golirea bugetelor, iar acum, spre final de an asistăm la unul din cele mai mari deficite bugetare din ultimii 20 de ani, dar cu slabe șanse de a fi diminuat nici în 2024.

Cu toate astea, paradoxal, dar nu de neimaginat, anumite localități, în speță anumite comune au avut bugete mai mari chiar și decât localitățile reședințe de județ, iar numărul acestora este unul de luat în seamă.

Care sunt cele mai bogate comune din România

Într-o statistică recentă a bugetelor centrale și locale, se constată un paradox, iar unii chiar și-au pus întrebarea cum este posibil ca în anumite județe comunele să reușească să gestioneze bugete mai mari chiar și decât ale reședințelor de județ, iar banii veneau din veniturile generate în decursul anului trecut.

Astfel că, am ajuns să vorbim astăzi despre cele mai bogate comune din România, și menționăm aici, spre exemplu, comune precum Chiajna și Ștefănești, din județul Ilfov, Ariceștii Rahtivani, comună situată în județul Prahova, sau Giroc și Ghrioda din Timiș, Florești din județul Cluj, sau Miroslava din județul Iași, toate având la final de 2022 și început de 2023, un total venituri de 422.168.608 de lei, în comparație cu toate sectoarele Bucureștiului care aveau o sumă de 9.998.113.952 de lei.

 

Aceste cifre sunt exacte, din fericire, dar asta demonstrează că, dacă se vrea se și poate, iar gestionarea veniturilor locale, precum și bugetele, pot fi realizate cu cap, dar numai dacă se dorește acest lucru.

Sursa – playtech.ro

TAGGED: