Care sunt subvariantele tulpinei Omicron

De Jurnalul Național 309 citiri
3 min citire

Din varianta Omicron s-au desprins alte trei subvariante ale tulpinii sud-africane, iar specialiștii medicali au transmis că subvarianta BA.2 a Omicron este mai contagioasă decât subvarianta BA.1. În prezent, BA.2 este prezentă în câteva țări dezvoltate din Europa.

Astfel, în Danemarca, subvarianta BA.2 a devenit dominantă în a doua săptămână din ianuarie.

Miercuri, 26 ianuarie, Magnus Heunicke, ministrul Sănătății din Danemarca, a transmis că subvarianta BA.2 a Omicron pare mai contagioasă decât subvariantă BA.1. Momentan, însă, nu există nicio diferență în ceea ce privește riscul de spitalizare pentru BA.2 comparativ cu BA.1.

Comparativ subvarianta BA.2 a Omicron este de 1,5 ori mai contagioasă decât BA.1

În data de 26 ianuarie, Statens Serum Institut (SSI) a explicat că analizele preliminarii demonstrează că BA.2 este de 1,5 ori mai contagioasă decât BA.1.

În precizările sale, „Există unele indicii că este mai contagioasă, în special pentru cei nevaccinați, dar că poate infecta și persoanele care au fost vaccinate într-o măsură mai mare”, a spus directorul tehnic al SSI, Tyra Grove Kruse.

Din punct de vedere medical, existe șanse ca epidemia din Danemarca să se extindă pe o perioadă mai lungă de timp, a adăugat Tyra Grove Kruse.

BA.2 lovește țările dezvoltate din Europa

Pe lângă Danemarca, au fost înregistrate persoane infectate cu subvarianta BA.2 și în Marea Britanie, Suedia și Norvegia. Agenția de Securitate a Sănătății din Marea Britanie a informat că subvarianta BA.2 este încă sub observare, din punct de vedere epidemiologic.

În contextul îngrijorător, Danemarca a anunțat că intenționează să renunțe la ultimele restricţii împotriva COVID-19, până pe 1 februarie, în ciuda numărului record de infectări zilnice.

OMS: Omicron are trei subvariante

Recent, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a explicat că Omicron are trei subvariante principale: BA.1, BA.2 și BA.3.

Din datele specialiștilor medicali, reiese că subvarianta BA.2 are 28 de mutații unice și 32 de mutații comune. Momentan, însă, experții sanitari danezi susțin că nu se știe încă ce înseamnă mutațiile respective.

Statens Serum Institut (SSI) informează,  „Asemenea diferențe pot duce la proprietăți diferite, de exemplu în ceea ce privește infecțiozitatea, eficacitatea vaccinurilor sau severitatea bolii. Până acum nu există informații cu privire la eventuale proprietăți diferite ale BA.1 și BA.2”, afirmă Statens Serum Institut (SSI).

Concret, subvarianta BA.2 a fost descoperită în Africa de Sud la sfârșitul lui noiembrie 2021, iar atunci specialiștii medicali considerau că aceasta va fi mai greu de depistat comparativ cu BA.1.

Aşadar, subvarianta BA.1 are o mutație (o deleție în gena proteinei spike) care apare pe testele PCR, făcând-o ușor de depistat, însă BA.2 nu are mutația respectivă, astfel a primit porecla de „varianta invizibilă” sau camuflată a Omicron, conform reuters.com.

Plata pensiilor în luna mai. Anunțul făcut de Poșta Română

Plata pensiilor în luna mai. Anunțul făcut de Poșta Română. Persoanele în vârstă care primesc pensia prin Poșta Română nu [...]

O nouă scumpire lovește românii din plin. Ce taxă se triplează de luna viitoare

O nouă scumpire lovește românii din plin. Ce taxă se triplează de luna viitoare. Șoferii care obișnuiesc să folosească parcarea [...]

Cum îți construiești un fond de urgență care chiar funcționează

Un fond de urgență nu e despre frică. E despre libertate. Nu-l faci pentru că ești pesimist, ci pentru că [...]

Vârsta de pensionare crește. Cine sunt românii vizați

Guvernul are în vedere majorarea vârstei de pensionare pentru beneficiarii pensiilor speciale, ca parte a unui proces mai amplu de [...]