vineri, 15 mai 2026 ☁️Columbus7°CNoros

Caută în Jurnalul Național

Lifestyle

Cătălin Drulă: O acţiune ilegală dă peste cap viaţa unui întreg oraş

Bianca Moldovan · 26 martie 2021 · Actualizat: 07:12

Ministrul transporturilor Cătălin Drulă scrie despre sindicatul USLM, care blochează metroul bucureştean, şi care este o palmă dată întregii Românii, atunci când interesele mafiote sunt ameninţate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii şi sinecuri, a scris acesta  vineri dimineaţa, pe pagina sa de Facebook.

„O acţiune ilegală dă peste cap viaţa unui întreg oraş. Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureştean este o palmă dată întregii Românii. Nu vorbim doar despre locuitorii Capitalei, care azi nu s-au putut deplasa cu trenurile Metrorex. Ci de toţi contribuabilii care susţin prin subvenţie de la bugetul naţional activitatea şi, evident, salariile de la companie. Oamenii oneşti care lucrează la metrou au venit în această dimineaţă să muncească în folosul călătorilor. Pentru ei am toată aprecierea”, subliniază Cătălin Drulă.

În acest sens, ministrul îi sfătuieşte pe angajaţii de la metrou să nu se lase amăgiţi, arătând că miza ocupării ilegale a unor şine de metrou, nu o reprezintă pentru binele angajaţilor.

Cătălin Botezatu: Află Ce Calități Caută la Femeia Care Îi Poate Schimba Viața
RecomandariCătălin Botezatu: Află Ce Calități Caută la Femeia Care Îi Poate Schimba Viața

„Nu, miza o reprezintă afacerile oneroase cu închirierea de spaţii comerciale. E dincolo de orice bănuială având în vedere notificarea trimisă ieri pentru evacuarea spaţiilor ocupate ilegal după expirarea contractului dintre Metrorex şi firma sindicatului USLM în 2018. O firmă, un sindicat vor neapărat să căpuşeze Metrorex în linişte, în continuare. Cu legea de partea noastră nu vom da înapoi”, a mai scris ministrul Transporturilor.

Vineri dimineaţa, circulaţia trenurilor de metrou este blocată de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri.

„Aşa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acţiune sindicală, în timpul căreia reprezentanţii USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex. Deşi sindicaliştii au lăsat de înţeles că ar avea o listă de cereri, invitaţiile repetate de întâlnire cu managementul companiei au fost ignorate complet pe parcursul nopţii”, semnalează reprezentanţii Metrorex într-un comunicat.

Care este planul surprinzător pentru viitorul Primăriei Capitalei, propus de Cătălin Drulă?
RecomandariCare este planul surprinzător pentru viitorul Primăriei Capitalei, propus de Cătălin Drulă?

Metrorex subliniază, că, din cauza acţiunii sindicatului, dar mai ales pentru siguranţa membrilor acestuia, care se aflau pe calea de rulare, liniile de metrou nu au putut fi puse sub tensiune pentru operarea trenurilor de pasageri.

„Pe această cale dorim să adresăm scuze bucureştenilor şi îi rugăm să înţeleagă că, deşi considerăm acţiunea sindicală nejustificată, nu putem risca viaţa unor oameni. De asemenea asigurăm locuitorii Capitalei că întreprindem toate acţiunile legale la dispoziţia noastră pentru a reporni activitatea metroului în siguranţă”, mai precizează reprezentanţii Metrorex.

În contextul administraţiei, acest protest vine la numai o zi după ce Metrorex a anunţat că a notificat firma care administrează spaţiile comerciale din incinta staţiilor de metrou că, până la data de 2 aprilie, aceste spaţii trebuie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran.

Clarificările lui Cătălin Drulă despre acuzaţiile de nepotism în USR
RecomandariClarificările lui Cătălin Drulă despre acuzaţiile de nepotism în USR

Din cauza acestor spaţii comerciale, compania  Metrorex sublinia că derularea în continuare a activităţilor din spaţiile comerciale amplasate în calea de evacuare din incinta metroului „periclitează securitatea persoanelor în caz de urgenţă, precum şi evacuarea rapidă şi sigură a acestora”. Potrivit Metrorex, acestea creează un mediu nefavorabil pentru publicul călător prin aglomerarea mărfurilor în afara spaţiului comercial, supraaglomerarea cu mărfuri combustibile, băuturi alcoolice şi comercializarea produselor de patiserie.

În replică, reprezentanţii Unităţii – Sindicatul Liber Metrou (USLM) au transmis că toate magazinele de la metrou au fost construite conform legislaţiei in vigoare, cu aprobarea Metrorex, iar 80% dintre acestea sunt proprietatea sindicatelor din metrou.

Astfel, director general al Metrorex, care „a fost „paraşutat” politic, „poate nu a luat la cunoştinţă aceste aspecte, dar îi cerem să nu mai vină cu asemenea „dovezi de credinţă” faţă de cei ce l-au numit şi ar trebui să comunice ministerului şi cetăţenilor că, prin proiectul de buget pe care doreşte să îl impună ca semn de „loialitate”, va închide Magistrala 5, deşi anul trecut era un eveniment important pentru Guvernul României, iar prin concedierea masivă a mecanicilor de tren se va bloca activitatea Magistralei 2.

„Deja, de mâine, 26.03.2021, zece trenuri nu vor mai ieşi în circulaţie din lipsă de personal calificat. Grija faţă de siguranţa circulaţiei şi de obţinerea fondurilor necesare bunei funcţionări trebuie să primeze în activitatea directorului general, nu grija faţă de cei ce l-au numit în funcţie”, au precizat sindicaliştii.

Numărul călătorilor care circulă zilnic cu metroul în Capitală se ridică la aproximativ 700.000.