CCR: întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale e neconstituţională

De Jurnalul Național Actuale Justiţie Politică 133 citiri
3 min citire




Curtea Constituţională a României (CCR) a admis joi o sesizare referitoare la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale, excepţie ridicată de omul de afaceri Adrian Mititelu în dosarul în care a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Astfel, Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a precizat că nu poate face speculaţii şi a arătat că, dacă va fi necesar, în cadrul iniţiativei legislative cu privire la Codul penal, Ministerul Justiţiei va viza şi articolul respectiv.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis Agerpres, judecătorii constituţionali au admis excepţia de neconstituţionalitate şi au constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal, respectiv „Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”.

„Acest articol a mai fost în examenul CCR în 2018. A fost pronunţată atunci o decizie de neconstituţionalitate cu o anumită critică. Timp de patru ani, nici Parlamentul nu a reuşit să corijeze această lege. Noi avem la minister un proiect de lege care urmează să fie promovat, în perioada imediat următoare.

Este în consultare cu Comisia Europeană şi ne vom adresa şi acestui articol. (…) Nu pot face, în acest moment, speculaţii până nu vedem motivaţia CCR. (…) Cunoaşteţi politica mea de a nu comenta dosare în curs şi în niciun caz nu pot să fac o gafă de a oferi vreuneia sau alteia din părţi vreun argument pe baza declaraţiei ministrului Justiţiei.

Aşteptăm decizia CCR. Vom vedea ce scrie în motivare. Din punct de vedere al ministerului, care este iniţiatorul iniţiativei legislative, vom adapta, dacă este necesar, proiectul în curs şi fiecare să îşi facă atribuţiile. Proiectul este gata încă din anul 2020. (…) Consultarea cu Comisia Europeană se va finaliza în perioada următoare, vorbim de zile aici, şi o să-i dăm drumul către Parlament.

Oricum avem termen în Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru adoptarea proiectului 31 decembrie 2022. Avem timpul necesar să îl aplicăm”, a precizat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

De asemenea, Predoiu a mai spus că în proiectul Ministerului Justiiei la articolul 155 al Codului penal există un text de remediu, care stipulează că „întreruperea se face la comunicarea oricărui act de procedură suspectului sau inculpatului”.

„Nu putem să ne depăşim aceste competenţe, să comentăm dosare, să emitem judecăţi de opinie cu privire la dosare în curs sau cu privire la efectele unei decizii a CCR asupra unor dosare în curs. Judecătorii din România şi de oriunde în lume sunt liberi în conştiinţa lor juridică, pe baza legii, să judece orice caz. Ministerul Justiţiei nu are legătură cu astfel de proceduri”, a mai adăugat Predoiu.