Românul condamnat la șapte ani pentru droguri nu poate opri predarea doar pentru că pedeapsa olandeză ar fi de cel mult trei săptămâni

Un român condamnat la șapte ani de închisoare nu poate obține refuzul trimiterii din Țările de Jos în România doar pentru că acolo ar primi o pedeapsă mai mică pentru o faptă comparabilă. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit această regulă la 3 noiembrie 2026, într-un caz privind introducerea în România a trei grame de canabis și patru pastile cu MDMA.

Instanța din Amsterdam judecă cererea de predare și a apreciat că, în Țările de Jos, pentru o faptă asemănătoare s-ar da închisoare de la o săptămână la trei săptămâni. Curtea europeană a răspuns întrebării despre această diferență, dar nu a decis dacă bărbatul va fi trimis în România.

De ce diferența dintre pedepse nu oprește predarea

Condamnarea la șapte ani a rămas definitivă printr-o decizie a Curții de Apel Constanța din 20 decembrie 2023. La 9 ianuarie 2024, Judecătoria Constanța a emis un mandat european de arestare: cererea prin care România solicită altui stat din Uniunea Europeană să predea persoana pentru executarea pedepsei. Instanța din Amsterdam a cerut lămuriri Curții de Justiție la 5 septembrie 2024.

Întrebarea era dacă judecătorii olandezi pot refuza mandatul fiindcă apreciază că pedeapsa definitivă este prea mare pentru fapta săvârșită. Ea privea articolul 1 alineatul (3) din Decizia-cadru 2002/584, articolul 49 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a UE și normele UE privind sancțiunile pentru traficul de droguri, în cazul importului unor cantități mici pentru consum personal sau fără intenție de trafic. În hotărârea din cauza C-583/24, Tagu (ECLI:EU:C:2026:920), Curtea a stabilit că diferențele dintre pedepsele statelor, chiar și cele mari, nu dovedesc singure că drepturile persoanei sunt în pericol. Instanța care primește mandatul nu poate înlocui aprecierea judecătorilor care au pronunțat condamnarea cu propria comparație între pedepse.

Când poate o instanță să refuze mandatul

Refuzul rămâne posibil în cazuri excepționale. Mai întâi, instanța care primește mandatul trebuie să aibă date obiective, precise și actualizate despre probleme grave ale legii sau ale practicii judiciare din statul care cere predarea. Aceste probleme pot privi întregul sistem sau un grup de persoane care poate fi identificat.

Apoi, judecătorii trebuie să stabilească dacă persoana din fața lor riscă în mod real să îi fie încălcate drepturile. În privința mărimii pedepsei, problema trebuie să fie vădită și gravă, iar în statul care cere predarea să nu existe o cale de atac eficientă pentru îndreptarea ei. Dacă datele nu sunt suficiente, instanța poate cere informații suplimentare autorităților care au emis mandatul.

Ce a constatat Curtea despre legea română

Curtea a examinat Legea nr. 143/2000 în versiunea aplicabilă faptei. A arătat că pedeapsa minimă de șapte ani pentru importul drogurilor de mare risc nu este, prin ea însăși, un tratament inuman sau degradant. Legea permite judecătorului să țină seama de gravitatea faptei și de situația persoanei, inclusiv de cantitatea drogurilor și de scopul introducerii lor în țară; în anumite condiții, permite și reducerea pedepsei ori schimbarea încadrării juridice.

Bărbatul a contestat pedeapsa în apel și printr-un recurs privind aplicarea legii. Curtea a constatat că primul prag necesar pentru refuz, existența unor probleme grave ale legii sau practicii românești, nu a fost atins în acest caz. Prin urmare, nu a mai trecut la verificarea riscului individual.

Procedura continuă la instanța din Amsterdam. Ea trebuie să hotărască asupra predării după răspunsul dat de Curtea de Justiție.

Fotografia de mai sus este o imagine ilustrativă, din Wikimedia Commons.