Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Actualitate

Ce drepturi au românii care lucrează în UE și când pot cere gratuit ajutorul SOLVIT pentru probleme cu autoritățile

Florin Șerban ·
Ghișeu pentru asistență
Imagine ilustrativă - Jurnalul Național

Românii care muncesc în alt stat membru pot fi asigurați, în același timp, într-un singur sistem național de securitate socială și plătesc contribuțiile într-o singură țară. Drepturile lor includ luarea în calcul a perioadelor de asigurare din alte state, iar pentru probleme cu autoritățile străine există un serviciu gratuit, SOLVIT, accesibil în anumite condiții.

Drepturile sociale depind de țara în care este asigurat lucrătorul

Statul în al cărui sistem este asigurată persoana îi acordă aceleași drepturi și îi impune aceleași obligații ca propriilor cetățeni, potrivit europa.eu. Fiecare țară decide însă ce ajutoare și indemnizații oferă, cum stabilește valoarea acestora și ce persoane îndeplinesc condițiile pentru a le primi.

La o cerere de prestații sociale contează atât activitatea profesională anterioară, cât și istoricul asigurării din celelalte țări. Pentru cine are deja dreptul la pensie sau la o altă prestație bănească, plata poate continua, în general, inclusiv atunci când beneficiarul ori familia lui locuiește într-un alt stat membru.

Protecția socială acoperă situații precum pierderea slujbei, concediul pentru îngrijirea unui nou-născut, boala, invaliditatea permanentă sau pensionarea. Accesul la această protecție presupune declararea muncii efectuate.

Normele revizuite au ca termen probabil sfârșitul anului 2026

Regulile europene de coordonare există din 2010. Revizuirea lor răspunde schimbărilor intervenite între timp pe piața muncii și în sistemele naționale de protecție socială.

Conform prezentării EURES din 18 iunie 2026, intrarea în vigoare a normelor revizuite este probabilă la sfârșitul anului 2026. Acestea privesc aproximativ 16 milioane de persoane stabilite sau angajate într-un alt stat membru, dar și firmele și administrațiile naționale. Condițiile revizuite de detașare trebuie citite în raport cu acest termen estimat de aplicare.

Modificările acoperă cinci domenii:

Protecția peste granițe: regulile pentru îngrijirea de lungă durată și pentru prestațiile destinate familiilor devin mai clare.

Detașarea și prevenirea fraudei: lucrătorul trebuie să aibă minimum trei luni de asigurare în țara de origine înaintea plecării. O detașare care durează 24 de luni trebuie urmată de un interval de două luni înaintea următoarei. Firma trebuie să anunțe autoritățile înainte de detașare. De la notificare sunt exceptate deplasările de afaceri și misiunile care nu depășesc trei zile, însă aceste excepții nu se aplică în construcții.

Căutarea unui serviciu peste graniță: șomerii primesc mai mult timp pentru găsirea unei slujbe într-un alt stat membru, cu păstrarea indemnizației.

Activitatea firmelor în mai multe țări: stabilirea legislației de securitate socială aplicabile devine mai clară, pentru reducerea sarcinilor administrative și a confuziei.

Colaborarea administrațiilor: schimbul de informații este îmbunătățit, iar contestarea valabilității documentelor urmează proceduri și termene mai clare. Sunt prevăzute și instrumente noi împotriva fraudei, erorilor și abuzurilor.

Pentru angajatori, consilierii EURES oferă gratuit îndrumare privind formalitățile detașării și obligațiile de asigurare socială. Persoanele aflate în căutarea unui serviciu pot primi ajutor pentru identificarea oportunităților din străinătate și explicații despre păstrarea drepturilor la prestații pe durata căutării.

Înregistrarea la consulat este obligatorie la stabilirea în străinătate

La stabilirea domiciliului sau reședinței în afara țării, cetățenii români trebuie să se înscrie la reprezentanța diplomatică ori consulară română cea mai apropiată. Guvernul României indică această obligație prin trimitere la articolul 5, litera d), din Legea nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) asigură sprijin consular prin ambasadele și oficiile consulare românești. Beneficiari sunt cetățenii români, indiferent unde au reședința, persoanele care dețin și cetățenia română, în anumite situații, precum și cetățenii europeni al căror stat nu are reprezentanță diplomatică în țara unde se află.

Românii pot solicita informații consulare și pot comunica electronic cu personalul ministerului. Cererile pot fi transmise online, evitând astfel deplasările repetate la ghișeu.

SOLVIT intervine în probleme cu autorități publice din alt stat

SOLVIT oferă ajutor gratuit prin centre organizate de administrațiile naționale din UE, Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Fiecare țară are un centru, dar serviciul funcționează mai ales online, iar CNRED recomandă contactarea lui prin site.

Ajutorul se adresează cetățenilor europeni și întreprinderilor cu sediul în UE ale căror drepturi europene sunt încălcate de o autoritate publică dintr-un alt stat membru. Condiția este ca solicitantul să nu fi deschis deja un proces. Un apel în contencios administrativ este menționat distinct ca situație în care sprijinul poate rămâne disponibil.

Domeniile pentru care serviciul poate fi sesizat sunt:

  • Recunoașterea profesională a calificărilor.
  • Vizele și dreptul de ședere.
  • Activitățile comerciale și serviciile oferite de întreprinderi.
  • Problemele referitoare la autovehicule și la permisele auto.
  • Ajutoarele și indemnizațiile pentru familie.
  • Drepturile privind pensia.
  • Desfășurarea muncii într-o altă țară.
  • Indemnizațiile de șomaj.
  • Asigurarea pentru sănătate.
  • Accesul la sistemul de educație.
  • Transferurile transfrontaliere de capital și plățile între țări.
  • Rambursările de TVA.

Serviciul nu preia conflicte dintre două firme, probleme întâmpinate în calitate de consumator sau solicitări de despăgubiri pentru prejudicii. Nici cazurile ajunse în instanță nu pot fi tratate în paralel: mecanismul SOLVIT este informal și nu funcționează concomitent cu procedurile formale ori judiciare.

Obiectivul SOLVIT este rezolvarea în 10 săptămâni, calculate din momentul în care centrul din țara unde s-a produs problema acceptă cazul, nu de la transmiterea solicitării.