Ce mâncăruri poți face din cartofi?

De Jurnalul Național Actuale Casă și Grădină 306 citiri
7 min citire

Inrolare trafic.ro




 

În toată perioada din an, cartofii sunt absolut delicioși și pot fi preparați în diverse moduri, în funcție de gusturi și preferințe. Rețetele de mâncare cu cartofi sunt unele dintre cele mai căutate de toată lumea.

Ce mâncare poți face din cartofi?

Din punct de vedere nutriţional, cartofii au o sursă mare de nutrienți și sunt preferații tuturor. În special al românilor! Conform statisticilor, un român consumă, în medie, 94 de kilograme de cartofi pe an. Preparați ca la carte, aceste legume aduc un important aport de vitamine și minerale, având numeroase beneficii pentru organism. Potrivit specialiștilor, oamenii ar putea supraviețui doar mâncând cartofi, însă nu au fost efectuate studii în acest sens.

Majoritatea oamenilor preferă să mănânce cartofii prăjiți, însă există și alte rețete culinare la fel de sățioase și delicioase. Există diverse metode de a prepara cartofii și, cu siguranță, ați auzit de ele. Așadar, dacă vreți să aflați cum să gătiți cartofii, iată câteva rețete cu cartofi, care se prepară simplu și rapid:

Salată orientală
Ingrediente:

4-5 cartofi noi, fierţi în coajă şi tăiaţi cubuleţe;
2 roşii, tăiate cubuleţe;
2 castraveţi,  tăiaţi cubuleţe;
2 ouă fierte, tari;
200 g măsline negre;
o ceapă mică;
sare;
piper negru măcinat;
oregano;
oţet;
1 lingură cu muştar;
ulei de măsline.

Mod de preparare:

Se spală cartofii şi se fierb în coajă. Se lasă la răcit şi se tăie în cubuleţe, iar ceapa se taie julien. Toate ingredientele se taie cubulețe, se presară sare și se amestecă. Într-un bol, se prepară sosul de muştar, cu oţet şi ulei de măslin, sare și piper. Se toarnă sosul peste și se amestecă bine. Salata orientală de vară se serveşte rece!

Tocană de cartofi
Ingrediente:

5-6 cartofi noi;
un ardei capia;
3 fire de ceapă verde;
4 linguri de ulei;
4 ouă;
6 linguri de mozzarella rasă;
o legătură de pătrunjel;
sare;
piper;
mărar.

Mod de preparare:

Cartofii se spală bine si se fierb în coajă. După ce s-au răcit, se curăță și se taie în sferturi. Ciupercile se călesc în cele 4 linguri de ulei. După ce scad, se adaugă ceapa mărunțită și ardeiul tăiat cubulețe și se călesc și acestea 3 minute. Se lasă la răcit, apoi se combină cu cartofii. Se bat ouăle cu sare și se toarnă peste legume, se adaugă pătrunjelul tocat, mozzarella și piper. Se pune compoziția într-un vas din ceramică și se dă la cuptor pentru 20-25 de minute, la temperatură mare (200 grade). Se servește cu mărar tocat. Poftă bună!

 

Cartofi la cuptor cu rozmarin
Ingrediente:

1 kg cartofi noi;
1 dovlecel;
3-4 linguri de ulei de măsline;
sucul de la o lămâie;
rozmarin;
cimbru;
o legătură de usturoi verde;
sare;
piper.

Mod de preparare:

Se încinge cuptorul la 190 de grade. Se spală cartofii, se taie felii subțiri și se așază într-o tavă din ceramică. Din loc în loc, între ei, se pune câte o felie de dovlecel. Se amestecă uleiul cu sucul de lămâie, rozmarin și cimbru, sare și piper după gust și usturoiul verde tăiat și se toarnă în tavă. Se pun la cuptor până se rumenesc și se servesc calzi, cu rozmarin proaspăt.

Cartofi țărănești cu ceapă și boia
Ingrediente:

1 kg cartofi rosii fierți în coajă;
1/2 linguriță rasă de sare;
1 linguriță plină boia dulce;
1/4 linguriță piper proaspăt măcinat;
75 ml ulei de floarea soarelui;
1 ceapă mare tocata mărunt;
1 linguriță de sare.

Mod de preparare:

Se spală cartofii și se pun la fiert, întregi, în coajă, într-o oală plină cu apă. Se adaugă și o linguriță de sare. Se scot din oală când sunt pătrunși cu furculița. Se lasă la răcit, după care se decojesc și se taie în cubulețe potrivite.

Într-o tigaie antiaderentă se pune ulei la încins, se adaugă ceapa tocată mărunt și se călește până devine translucidă. Se adaugă apoi și cuburile de cartofi și se amestecă la foc mediu timp de 1 minut. Se potrivește cu sare și piper și se amestecă bine.

După ce cartofii s-au rumenit pe toate părțile, se adaugă boiaua dulce și se amestecă cca 1 minute. Se ia tigaia de pe foc și se servesc calzi, simpli sau alături de o friptură la grătar. Poftă bună!

Cartofi wedges
Ingrediente:

5 cartofi;
3 linguri ulei;
1 lingură usturoi pudră;
1 lingură boia de ardei (dulce sau picantă, după gust);
sare;
piper.

Mod de preparare:

Curăță cartofii de coajă și spală-i. Dacă sunt cartofi noi, îi poți lăsa cu tot cu coajă. Cartofii cu coajă au în plus, un conținut semnificativ de potasiu și sunt considerați mai sănătoși. Taie cartofii în felii egale, de grosimea degetului mare și pune-i într-un recipient mai adânc Adaugă în bol uleiul vegetal, amestecând bine. Separat, amestecă piperul, pudra de usturoi și boiaua.

Presară condimentele în bol, peste cartofi și amestecă din nou Pune cartofii wedges într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, dar să nu fie suprapuși.
Opțional, poți presăra puțin rozmarin uscat, pentru o aromă deosebită Dă tava la cuptorul preîncălzit, la 220 de grade. Lasă-i jumătate de oră și apoi întoarce cartofii wedges pe partea cealaltă. După ce îi scoți, adaugi sare, piper și, dacă vrei, parmezan ras!

 

Sursa – playtech.ro