În prezent, Diego Garcia este o insulă izolată din Oceanul Indian, este un paradis cu vegetație luxuriantă și plaje cu nisip alb, disputată între Marea Britanie şi Mauritius, dar care a devenit între timp bază secretă şi militară pentru Statele Unite.
Deşi se află într-o locaţie exotică, fiind situată în arhipelagul Chagos, aproape de Mauritius, Diego Garcia nu este o destinație turistică. Este strict interzisă majorității civililor pentru că este este locul unde se află o bază militară britanică și americană cu caracter secret, ţinută de zeci de ani departe de atenţia publicului.
Insula, care este administrată de la Londra, se află în centrul unei dispute teritoriale de lungă durată între Marea Britanie și Mauritius, iar negocierile s-au intensificat în ultimele săptămâni, conform BBC care a obţinut permisiunea de a face un reportaj pe insula unde turiştii nu au voie să vină.
Astfel, BBC a obținut un acces fără precedent pe insulă la începutul acestei luni iar reportajul de pe insulă dezvăluie multe aspecte necunoscute publicului larg.
Insula a fost locuită din secolul 18 de către populaţia Chagos, sclavi aduşi din Africa, din Mozambic şi Madagascar pentru a lucra pe plantaţiile britanice. Aceştia s-au dezvoltat într-o populaţie aparte cu limbă şi obiceiuri specifice.
În 1965, Marea Britanie a creat Teritoriul Britanic Maritim în care este inclus arhipelagul, iar insula a fost închiriată Statelor Unite care au trimis 3.000 de soldaţi pe insulă.
Sri-lankezii au tras atenţia publică
Insula a căpătat atenţie publică după ce în anul 2021 un grup de refugiaţi sri-lankezi recuperaţi de britanici în Oceanul indian a fost adus acolo iar 60 de migranţi au fost ţinuţi într-o tabără în condiţii mizerabile. BBC s-a luptat luni de zile pentru a asista la procesul ţinut pe insulă pentru a judeca cererea de azil a migranţilor sri-lankezi.
În toată această situaţie, cu militari, imigranţi dar şi alte elemente considerate a fi extrem de sensibile pentru public au făcut ca Statele Unite şi Marea Britanie să nu vadă cu ochi buni accesul presei.
Astfel, „După cum s-a discutat anterior, Statele Unite sunt de acord cu poziția Guvernului Majestății Sale conform căreia ar fi de preferat ca membrii presei să urmărească audierea virtual de la Londra, pentru a minimiza riscurile la adresa securității bazei”, se arată într-o notă trimisă de guvernul SUA oficialilor britanici.
BBC a obţinut până la urmă accesul după nenumărate apeluri, inclusiv la tribunal, descoperind o parte din insula exotică folosită ca bază strict secretă de americani, în urma unui acord ce va dura până în 2036.
În informaţiile lor, „De sus, din avion, se văd şiruri întregi de cocotieri dar şi apele cristaline şi albastre ce înconjură insula. Pe insulă, am văzut mașini de poliție britanice și un club de noapte numit Brit Club, cu logo-ul unui buldog. Trecem pe lângă drumuri numite Britannia Way și Churchill Road.
Dar mașinile circulă pe dreapta, ca în SUA.
Suntem plimbați cu un autobuz galben strălucitor care amintește de un autobuz școlar american.
Dolarul american este moneda acceptată, iar prizele de curent sunt americane. Mâncarea care ne este oferită pentru cele cinci zile include „tater tots” – o garnitură populară americană de cartofi prăjiți – și biscuiți americani”, scriu cei de la BBC.
În ultimii ani, teritoriul a costat Regatul Unit 50 de milioane de lire sterline, cea mai mare parte a acestei sume fiind clasificată drept „costuri ale migranților”.
Atmosfera de pe insulă este una relaxată în exterior
În scrierile lor, cei de la BBC, au afirmat că trupele și contractorii circulă pe biciclete și oamenii care fac parte din personalul Statelor Unite joacă tenis și fac windsurfing.
Insula are o frumusețe naturală uimitoare, de la vegetație luxuriantă la plaje albe imaculate, și este, de asemenea, casa celui mai mare artropod terestru din lume – crabul de nucă de cocos. Personalul militar avertizează cu privire la pericolul rechinilor din apele înconjurătoare.
Un site-ul web arhipelagului se laudă că insula are „cea mai mare biodiversitate marină din Regatul Unit și din teritoriile sale de peste mări, precum și unele dintre cele mai curate mări și cele mai sănătoase sisteme de recife din lume”.
Totuşi, scena idilică se opreşte aici. Insula are o poziţie strategică, fiind situată în mijlocul Oceanului Indian, iar de aici armata americană a trimis avioane spre Irak şi Afganistan. În cadrul înţelegerii privind închirierea insulelor americanii au oferit un discount de 14 miliaone de dolari britanicilor pentru racheta nucleară Polaris.
Nu doar emigranţii rătăciţi şi aduşi pe insulă sunt într-o situaţie dificilă. Populaţia de origine africană din arhipelag a fost expulzată după un ordin din 1967 în Mauritius şi Seychelles iar câinii şi alte animale domestice au fost ucise. Câţiva chagosieni au primit cetăţenia britanică dar întoarcerea în arhipelag nu este posibilă. Mauritius încearcă se recâştige arhipelagul dar SUA se opun.
Baza este, de asemenea, unul dintre „numărul limitat de locuri din întreaga lume folosite pentru reîncărcarea submarinelor” cu arme precum rachetele Tomahawk iar SUA au poziționat acolo o cantitate mare de echipamente și provizii pentru situații neprevăzute.
Zvonuri privind folosirea insulei ca bază CIA pentru antiterorism
De mult timp circulă zvonuri cu privire la utilizarea Diego Garcia ca locaţie secretă a CIA – o facilitate folosită pentru a găzdui și interoga suspecți de terorism.
Guvernul britanic a confirmat în 2008 că zboruri care transportau suspecți de terorism au aterizat pe insulă în 2002, după ani de zile de asigurări că nu au făcut-o.
Lawrence Wilkerson, șeful de cabinet al fostului secretar de stat american Colin Powell, a declarat pentru Vice News că surse din serviciile de informații i-au spus că Diego Garcia a fost folosit ca un loc „unde oamenii erau găzduiți temporar și interogați din când în când”.
„Deținuții nu au părăsit avionul, iar guvernul SUA ne-a asigurat că niciun deținut american nu a fost ținut vreodată pe Diego Garcia ”, a declarat atunci ministrul britanic de externe David Miliband în parlament.
În aceeași zi, fostul director al CIA, Michael Hayden, a declarat că informațiile furnizate despre zborurile cu deţinuţi „s-au dovedit a fi greșite”.
Până la urmă, reporterii BBC nu au fost însă lăsaţi să meargă în locaţiile militarizate astfel că singurele locuri vizitate au fost plajele şi puţinele locuri publice printre care şi o fostă plantaţie de nuci de cocos, abandonată după expulzarea localnicilor.
Ceea ce se putea vedea însă era un peisaj al caselor abandonate, întregit de măgari sălbatici şi câţiva crabi de mare uriaşi.
După cinci zile petrecute pe insulă, echipa BBC a părăsit Diego Garcia, cu promisiunea că nu-i va uita pe refugiaţii sri-lankezi şi va informa publicul cu privire la audierea lor.
Sursa – www.antena3.ro