Pentru turistul amator, Brașovul este un loc care merită vizitat, inclusiv pentru una din cele mai spectaculoase edificii, și anume Biserica Neagră. Dar, respectabila construcție are și o legendă plină de mister.
Biserica Neagră este cea mai vizitată biserică din România
În oraşul Braşov, aceasta este situată în centrul istoric al orașului de sub Tâmpa, Biserica Neagră dăinuie de secole. Cu o istorie de peste 780 de ani, edificiul de cult este o adevărată emblemă a orașului, de altfel fiind cea mai vizitată biserică din România.
În contextul documentelor istorice, Biserica Neagră avea să fie pusă prima cărămidă de temelie în jurul anului 1383, la aproape 142 de ani de la marea invazie tătară din secolul al XIII-lea, când biserica inițială era distrusă.
O capodoperă arhitectonică din secolul al XIII-lea
În acea vreme, construită într-un stil clasic gotic, biserica avea să devină un loc important mai ales pentru târgoveții din Transilvania, care se adunau în jurul edificiului, iar perioada în care avea să fie pusă temelia era o perioadă de înflorire socio-economică pentru zona istorică a Transilvaniei, deși lucrările aveau să fie întrerupte în 1421, după invazia turcă din Țara Românească.
Biserica Neagră a bătut și câteva recoduri
Ei bine, pentru cei care nu știu, Biserica Neagră a bătut și câteva recoduri, fiind cel mai înalt edificiu de cult din zona de sud-est a Europei, având 89 de metri lungime și 38 lățime.
Ceea ce o diferențiază de alte astfel de edificii, sunt turnurile cu o înălțime de 44 de metri și cu o cupolă care se ridică la 65 de metri.
În plus, monumentul istoric a mai bătut un record, și anume mărimea acoperișului, care se întinde pe o suprafață totală de 4.500 de metri pătrați, iar construcția în sine se situează la 589 de metri deasupra nivelului mării.
Dar, asta nu este tot. Pentru cei care au vizitat edificiul, și s-au uitat cu atenție la tot ceea ce se regăsește aici, este posibil să se întrebe de ce există pe biserică silueta unui copil.
De altfel, în jurul acestei statui s-a creat și o legendă, cunoscută sub numele de legenda copilului.
Care este legenda copilului de pe cea mai vizitată biserică din România
Pentru locuitorii orașului Brașov, Biserica Neagră nu este doar un edificiu religios interesant, ci și un întreg capitol din istoria orașului aflat la granița dintre cele două regiuni istorice, Transilvania și Țara Românească.
În schimb, pentru cei care sunt însetați de istorie și legende, Biserica Neagră este acel loc minunat de vizitat pentru legenda unui băiat care a murit în mod tragic și care se regăsește pe zidurile bisericii.
Pe unul dintre stâlpii exteriori ai bisericii, pe marginea acoperișului, se află o statuie ciudată a unui băiat aplecat în față ca și cum ar fi scăpat ceva pe jos. Nimeni nu știe cu siguranță de ce se află acolo acea statuie, dar există trei legende care încearcă să explice existența ei.
Localnicii vorbesc de mai multe versiuni ale aceleiași legende
-Unii spun că ar fi fost fiul unui preot și că ar fi fost neastâmpărat, iar ca pedeapsă, tatăl său l-a trimis în podul bisericii. Dar apoi a început marele incendiu și astfel băiatul a rămas blocat acolo. Statuia a fost construită înfățișându-l pe acesta încercând să scape din flăcări.
-O altă legendă, și una mai populară, este aceea că băiatul a ajutat la construcția bisericii. Legenda spune că, la un moment dat, șeful său i-a spus să verifice dacă peretele este drept, iar el s-ar fi aplecat peste ziduri și a căzut. Șeful său, simțindu-se vinovat, a comandat o statuie.
-Alții spun că a fost vorba de o crimă. Ei spun că acest băiat lucra atât de bine la construcția bisericii, încât un coleg de muncă a devenit invidios.
L-a trimis pe băiat să verifice pereții și l-a împins. Băiatul a murit, dar bărbatul nu a putut trăi cu vinovăția, așa că a mărturisit la scurt timp după aceea, iar ceilalți constructori au decis să facă statuia în memoria băiatului.
Aşadar, indiferent care ar fi legenda copilului, precum și a bisericii, edificiul rămâne un reper important pentru orașul de sub Tâmpa, o mărturie a istoriei și a geniului arhitectonic din secolul al XIII-lea. Așa că, dacă nu ai ajuns la Biserica Neagră până acum, poate ar fi timpul să faci o vizită.
Sursa – playtech.ro