Ce spune Alexandru Rafila despre o posibilă grevă generală?

De Jurnalul Național Locuri de muncă Sănătate 244 citiri
4 min citire

Inrolare trafic.ro




Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că există posibilitatea grevei generale din sectorul sanitar este menţionată de reprezentanţii angajaţilor din sănătate, fie că sunt medici, asistenţi medicali, infirmieri sau brancardieri.

Potrivit ministurlui, discuţiile în permanenţă au fost constructive şi e vorba de un set de revendicări, dintre care cel puţin mai mult de jumătate cu siguranţă se realizează în perioada imediat următoare.

În afirmaţiile sale, „Semnarea contractului colectiv de muncă, ocuparea posturilor vacante, voucherele de vacanţă, ordonanţa care a apărut a apărut astăzi (privind aducerea salariilor tuturor angajaţilor din sănătate, poliţie şi armată la grila salarială din 2022 – n.r.) arată seriozitatea dialogului şi asumării acestor măsuri”, a mai spus Alexandru Rafila.

Ministrul Rafila a afirmat la conferinţa de după şedinţa de guvern că s-a întâlnit permanent cu sindicatele, fiind găsite o parte din soluţii la probleme.

 

În plus, „Tatonăm cele mai bune soluţii în care să putem să avem o soluţie pentru dânşii, pentru fiecare dintre categorii, fie că ne referim la medici, la asistenţii medicali sau la personalul de îngrijire, de exemplu infirmiere, încât aceste sporuri, care să nu se numească neapărat sporuri, dar care să ducă la o echilibrare a veniturilor care să poată să fie în funcţiune până în momentul în care noua lege a salarizării intră în funcţiune (…). Explorăm împreună cu dânşii, am discutat şi cu cei de la Sanitas şi cu cei de la Solidaritatea Sanitară, am discutat şi cu cei de la Ambulanţă, m-am întâlnit azi de dimineaţă cu ei, n-are rost să intrăm în speculaţii, încercăm să găsim împreună o soluţie şi există o foarte bună bază de dialog, serioasă, asumată şi neconflictuală. Cred că ăsta este lucrul cel mai important”, a mai explicat Alexandru Rafila, scrie Agerpres.

De altfel, „Greva nu este generată de o anumită categorie profesională sau posibilitatea nu este menţionată de o anumită categorie profesională, este menţionată de reprezentanţii angajaţilor din sănătate, fie că sunt medici, asistenţi medicali, infirmieri sau brancardieri, n-are niciun fel de importanţă, se repară acum o nedreptate.

Discuţiile în permanenţă au fost constructive şi e vorba de un set de revendicări, iar cel puţin mai mult de jumătate dintre aceste revendicări cu siguranţă se realizează în perioada imediat următoare, iar semnarea contractului colectiv de muncă, ocuparea posturilor vacante, voucherele de vacanţă, ordonanţa care a apărut a apărut astăzi arată seriozitatea dialogului şi asumării acestor măsuri”, a mai spus Rafila.

Din precizările acestuia, mai important pentru fiecare categorie din sistem este că salarizarea va ajunge la nivelul din anul 2022, menţionând că sunt creşteri salariale la „câteva zeci de mii de persoane” – personalul de îngrijire, infirmiere, brancardieri şi alte categorii de personal.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a venit cu precizări în numele ministrului Sănătăţii, menţionând că este vorba de creşteri salariale între 2% şi 5%.

Sursa – www.antena3.ro