Ce spune o tânără din Ucraina despre Tristan Tate. Cei doi frați se află în continuare în arestul Poliției Capitalei, după ce a fost acuzați de mai multe fapte destul de grave, printre care viol și spălare de bani.
Ce spune o tânără din Ucraina despre Tristan Tate. Aceasta a povestit aproape plângând cât de generos ar fi de fapt milionarul. Potrivit spuselor fetei, s-a implicat activ în ajutorarea refugiaților din Ucraina și ar fi donat haine copiilor și adulților, dar și bani.
„Înainte de orice, ei sunt de departe cei mai deștepți și mai blânzi oameni pe care i-am întâlnit vreodată. Nu îi cunosc de o lună ci de aproape 3 ani. Sunt refugiată din Ucraina. Tristan a fost cel care nu m-a ajutat doar pe mine, pe mama sau pe bunica. El a donat numeroase haine și încălțăminte călduroase pentru copii. De asemenea au donat mâncare și au ajutat financiar foarte mult„, a precizat tânăra din Ucraina.
Tânăra din Ucraina care îi ia apărarea lui Tristan Tate afirmă că nu crede nimic din speculațiile despre cei doi frați. De asemenea, femeia spune că nu înțelege cum de pot fi numiți traficanți de carne vie, când au ajutat atât de multe persoane.
Andrew Tate, la DIICOT: ”Dosarul este gol, nu există dovezi împotriva mea”
În plus, Tristan și Andrew Tate au ajuns din nou la sediul DIICOT, pentru a doua zi consecutiv, pentru noi acte procedurale în dosarul de trafic de persoane, constituire a unui grup infracțional organizat și viol. Milionarii britanici vor da explicații anchetatorilor și vor participa la perchiziţiile informatice, după ce în urmă cu o zi o acţiune similară a durat circa opt ore.
Tristan și Andrew Tate au spus că probele din dosarul lor sunt fabricate şi că nu există nicio victimă. „Ce probe sunt împotriva noastră? Asta ar trebui să fie știrea zilei”, a precizat Tristan Tate, în momentul în care a coborât din duba poliției.
Și Andrew Tate a spus, de asemenea, că este nevinovat. ”Dosarul este gol, nu există dovezi împotriva mea. Poliția a fabricat probe și nu există victime”, le-a spus Andrew Tate jurnaliștilor.
Avocatul celor doi frați, Eugen Vidineac, a spus, la rândul său, că înregistrăzile pe care le au procurorii nu conţin elemente incriminatoare. Frații Tate au fost duși și miercuri la DIICOT. Procurorii au făcut percheziția informatică a telefoanelor milionarilor. Andrew Tate s-a plâns că are ploșnițele, gândacii și păduchii din celula de la Arestul Central. În schimb, fratele său, Tristan, a precizat că sunt în închisoare pentru că statul român vrea să-i fure mașinile și banii.