Ce sumă are la dispoziţie Companiile Rețele Electrice pentru a cumpăra noile sisteme informatice?

De Jurnalul Național 114 citiri
3 min citire

 

Mihai Pește, directorul General al companiilor Rețele Electrice, a spus, „Prin această achiziție, ne propunem să optimizăm intervențiile și să îmbunătățim calitatea serviciului de distribuție. Continuăm să modernizăm și să digitalizăm rețeaua astfel încât să răspundem prompt și eficient la nevoile clienților, reducând semnificativ timpul de intervenție în caz de întreruperi în alimentare. Totodată, sistemele avansate pe care le vom implementa ne vor permite să monitorizăm mai bine rețeaua și să asigurăm o distribuție fiabilă și sigură a energiei electrice”.

Astfel, AADMS va permite o gestionare centralizată și automatizată a rețelei

Noua platformă AADMS va permite o gestionare centralizată și automatizată a rețelei, facilitând monitorizarea performanței acesteia și intervenții rapide pentru a asigura o funcționare sigură a acesteia, la standardele de calitate impuse în distributia energiei electrice.

În urma acestei licitații, proiecte dedicate vor fi implementate simultan în cele trei zone de operare ale Rețelelor Electrice, documentația de achiziție fiind compusă din două volume, corelate ca obiective și calendar de implementare și care au surse de finanțare diferite.

Platforma Integrată AADMS se va realiza prin finanțare din fonduri europene

În România, platforma Integrată AADMS, cu modulele de analiză și modelare rețea electrică se va realiza prin finanțare din fonduri europene, iar componenetele SCADA si OMS integrate nativ în platformă, precum si sistemul WFM se vor realiza prin finanțare din fonduri proprii.

Implementarea platformei integrate AADMS va digitaliza și eficientiza procesele de management al rețelei de distribuție, iar procesele de operare și întreținere vor fi modernizate prin implementarea Sistemului de Management al Forței de Muncă (WFM).

Astfel, proiectul ADMS va include și un sistem WFM, complet integrat cu platforma ADMS și toate componentele orizontale necesare, contribuind la digitalizarea și eficientizarea proceselor de operare și mentenanță, care sunt strâns legate de activitățile de management al rețelei.

Aşadar, “Astfel, proiectul va aborda o componentă esențială și complexă a eficientizării distribuției de energie electrică, îmbunătățind considerabil parametrii rețelei și calitatea serviciului. Aceasta va duce la reducerea timpilor de intervenție în caz de întreruperi în alimentarea utilizatorilor, digitalizarea proceselor și creșterea eficienței activitatilor specifice, precum și îmbunătățirea accesului utilizatorilor la serviciul de distributie, creșterea calității energiei distribuite și reducerea duratei întreruperilor, atât planificate, cât și neplanificate”, mai arată compania.

Companiile Rețele Electrice operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție.

Rețelele electrice operate de către cele trei companii Rețele Electrice numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.

Sursa – www.economica.net




Horoscop financiar februarie 2025. Ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele

Horoscop financiar februarie 2025. Februarie 2025 promite un val de energie cosmică care va influența profund sectorul financiar al fiecărei [...]

Asigurari auto online: Cum să găsești polița RCA ieftină și fără bătăi de cap in 2025

Când vine vorba de asigurări auto, nimeni nu vrea să piardă timp cu drumuri inutile sau să fie prins în [...]

Subvenții la energie. Cine va beneficia în continuare, după 1 aprilie

Subvenții la energie. Cine va beneficia în continuare, după 1 aprilie? Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat că a cerut [...]

Câți bani poți scoate de la bancomat. Limitele schimbate în 2025

Câți bani poți scoate de la bancomat. Băncile intensifică eforturile de a reduce utilizarea numerarului, având în vedere preferința românilor [...]