Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Auto

Cheile speciale, printre cele mai cerute și utile scule auto!

Sorin Badea ·
scule auto

Un șofer adevărat nu trebuie să știe doar cum să conducă mașina pe drumurile publice, ci are nevoie și de cunoștințe despre piese și componente, pentru a putea să facă personal unele reparații de rutină sau operațiuni de întreținere.

În acest scop, o trusă de scule auto bine dotată se va dovedi întotdeauna de mare folos. Din ea trebuie să facă parte mai multe tipuri de unelte, precum cricuri și echipamente de ridicat sau scule electrice și pneumatice.

O categorie aparte de scule auto este reprezentată de diferite tipuri de chei, necesare unui șofer în împrejurări dintre cele mai diverse. Fără acestea, o operațiune de rutină precum strângerea sau desfacerea unor șuruburi devine imposibilă. Iată, deci, cu ce anume trebuie să îți dotezi trusa!

Caracteristicile principalelor tipuri de chei necesare unui șofer

O primă categorie este reprezentată de cheile fixe, care se caracterizează prin faptul că deschiderea lor nu poate fi modificată. Fiind realizate din aliaje de oțel, se remarcă printr-o rezistență deosebită în timp și pot fi folosite inclusiv pentru strângerea sau desfacerea unor șuruburi și piulițe blocate, care nu ar reacționa la manevre efectuate cu alte tipuri de scule auto. Dimensiunile acestor unelte sunt cuprinse de regulă între 4 și 55 de milimetri. Numărul este trecut de obicei pe mâner, în apropiere de capăt, și se referă la distanța dintre cele două fălci.

La cumpărarea unui astfel de produs din magazinul online AutoMag.ro, beneficiezi de o garanție de 24 de luni, însă trebuie să știi că rezistența sa în timp este mult superioară. Exemple de acest fel sunt cheia de 24 de milimetri produsă de Toptul, cu o lungime de 197 de milimetri, sau o cheie având același producător, dar cu dimensiunea de 33 de centimetri.

O altă categorie de scule auto utile este reprezentată de cheile inelare. Acestea au capătul de forma unui cerc închis, ceea ce permite o mai bună fixare în poziția necesară fie pentru strângere, fie pentru deșurubare. Unele produse au un singur inel, la unul dintre capete, în timp ce altele au inele de dimensiuni diferite la fiecare capăt. În general, dimensiunile sunt cuprinse între 23 și 75 de milimetri.

Chile tubulare, pe de altă parte, au două fălci hexagonale pe fiecare latură și nu pot fi folosite singure, ci doar cu ajutorul altor tipuri de chei, fixe sau reglabile. Devin necesare în momentul în care este nevoie de desfacerea sau de strângerea unor șuruburi aflate în poziții incomode, greu accesibile cu alte scule auto.

Există, de asemenea, chei speciale, concepute pentru filtrul de ulei. Acestea sunt reglabile, având un număr diferit de caneluri și dimensiuni de 53, 68, 73, 76, 85 sau 95 de milimetri. Cea mai bună investiție este reprezentată de cumpărarea unui set de chei tubulare pentru filtru de ulei, cu dimensiuni cuprinse între 66 și 108 milimetri, care beneficiază de o garanție cu durata de 24 de luni.

Când îți completezi trusa de scule auto, nu uita de fiecare dintre aceste tipuri de chei! Se vor dovedi de mare folos în împrejurări dintre cele mai diverse și te vor ajuta să ieși cu bine din situații complicate, economisind timp, bani și efort!