sâmbătă, 02 mai 2026 ☀️Columbus6°CSenin

Caută în Jurnalul Național

Politică

Cresc impozitele pe case şi terenuri în România.

Monica Moldovan · 12 octombrie 2022 · Actualizat: 16:15
taxe impozite1

Impozitele pentru clădirile rezidenţiale vor creşte de anul viitor. În unele cazuri, creșterea va fi de 50%. Proiectul a trecut de Senat, dar mai poate suferi modificări în Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Astfel că, senatul a amendat, miercuri 12 octombrie, Ordonanţa Guvernului 16/2022 pentru modificarea Codului fiscal, prin care grila de impozitare pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice a fost majorată cu până la 50%, dar marja în care se pot stabili impozitele locale pe teren şi imobile a rămas aceeaşi, 0,08 – 0,2%.

Au fost înregistrate 67 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă” şi o abţinere, conform Agerpres.

Surpriza uriașă pregătită de Donald Trump. Cât costa o noapte în casele Regelui Charles din România
RecomandariSurpriza uriașă pregătită de Donald Trump. Cât costa o noapte în casele Regelui Charles din România

De asemenea, senatorii USR şi AUR s-au pronunţat împotriva ordonanţei amendate, pentru actul normativ votând PNL, PSD şi UDMR.

Ordonanţa va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Noua modalitate de impozitare pe proprietate ar putea duce la creșteri de 50% dar și mai mari ale impozitului pe locuință, precizează Adrian Vascu, vicepreședintele Asociației Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR).

Buget uriaș pentru un mare oraș din România. Investițiile cresc cu peste 130 de milioane de lei
RecomandariBuget uriaș pentru un mare oraș din România. Investițiile cresc cu peste 130 de milioane de lei

În luna iulie, Guvernul a hotărât să modifice impozitarea proprietăților începând cu 1 ianuarie 2023. Așa că, Executivul a decis că se va trece de la impozitul în funcție de zonă și materialele de construcție folosite la impozitul pe valoarea proprietății stabilită în funcție de grila notarială. Proiectul a fost adoptat de Guvern și acum este în dezbatere în Parlament, unde pot fi aduse modificări.

Cu toate acestea, la un loc, notarii, evaluatorii autorizați și primarii au avertizat în ultimele luni că măsura va duce la un blocaj și la imposibilitatea ca autoritățile locale să calculeze și să colecteze impozitele locale.

Așadar, în acest moment, autoritățile vor să renunțe la calcularea impozitelor după grila notarială. Astfel, Ministerul Finanțelor a pregătit un nou mecanism, așa încât impozitarea locuințelor să se facă după algoritmul folosit și astăzi, dar la valori majorate cu circa 50%, după cum scria profit.ro. Acest amendament era semnat chiar de Ministerul Finanțelor.

Alertă pentru toți șoferii din România. Prețurile la carburanți au crescut cu aproape 20%
RecomandariAlertă pentru toți șoferii din România. Prețurile la carburanți au crescut cu aproape 20%

Premierul Nicolae Ciucă a precizat, ulterior, că decizia privind creşterea cu 50% a taxelor şi impozitelor locale a fost una luată în coaliție, menționând că varianta privind stabilirea impozitelor după grilele notariale a fost amânată după ce autorităţile locale au atenţionat că ar fi imposibil de realizat până la sfârșitul anului acesta.

Etichete: bani impozite taxe