Cristian Cioacă, ucigașul Elodiei Ghinescu, ar putea ieși de pușcărie.

Cristian Cioacă a fost scos din penitenciar și dus în fața magistraților de la judecătoria din Pitești, județul Argeș. Fostul polițist acuzat de uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, a cerut să fie eliberat din închisoare.
Astfel că, Cristian Cioacă, fostul polițist condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare pentru că și-a ucis soția, pe avocata Elodia Ghinescu, cere eliberarea condiționată din închisoare. Cererea sa a fost judecată la Judecătoria Pitești, iar instanța a rămas în pronunțare.
Vă amintim că fostul poliţist Cristian Cioacă a depus la Judecătoria Piteşti o cerere în care cerea să fi eliberat condiţionat, după ce a executat efectiv peste jumătate din pedeapsa de 15 ani şi 8 luni de închisoare primită în anul 2014 pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.
Conform unor surse judiciare, pe data de 11 ianuarie, o comisie de la Penitenciarul Mioveni, locul unde este încarcerat fostul poliţist, i-a respins cererea de eliberare condiţionată, iar fostul poliţist a contestat decizia comisiei la Judecătoria Piteşti.
Așadar, cazul Elodia datează din vara anului 2007 când autoritățile au fost sesizate de polițistul Cristian Cioacă în legătură cu dispariția soției sale. Femeia era de negăsit, iar singurul suspect, ultimul despre care s-a stabilit că o văzuse în viață, era soțul.
Conform rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, situație în care poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia.
De asemenea, anchetatorii spun că în noaptea săvârşirii crimei, copilul minor al cuplului se afla în apartamentul în care locuiau cei doi soţi.
„În zilele următoare, inculpatul a derulat o serie de activităţi menite a-i asigura evitarea tragerii la răspundere penală. Astfel, într-o primă fază, acesta a adunat în saci din polietilenă toate obiectele vizibil sau potenţial purtătoare de urme de sânge, produse cu ocazia agresiunii ori a depesării sau transportării cadavrului în vederea ascunderii acestuia şi le-a aruncat într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Braşov pe direcţia Râşnov, unde au fost găsite în data de 8.10.2007. Întrucât operaţiunile de spălare a urmelor de sânge de pe suprafaţa peretelui comun dintre dormitorul matrimonial şi baia aferentă nu erau satisfăcătoare (din perspectiva cercetării la faţa locului care avea să se desfăşoare în perioada următoare în apartament), inculpatul a acoperit zonele cu cea mai mare concentrare a urmelor de sânge cu un strat suplimentar de glet şi unul de vopsea lavabilă. Totodată, a instalat o nouă perdea de duş în baia aferentă dormitorului”, precizau procurorii.
În plus, parchetul mai spune că, ulterior datei de 2 septembrie 2007, Cristian Cioacă a desfăşurat o ‘operaţiune amplă de manipulare a persoanelor din anturajul său şi al soţiei sale, prezentând tuturor celor cu care intra în contact dovezile găsite la acea dată de un martor pe calculatorul familiei Cioacă-Ghinescu, referitoare la relaţia extraconjugală a victimei şi vacanţa pe care şi-a petrecut-o împreună cu o altă persoană în Dubai’.
După părerea procurorilor, scopul acestui demers era asigurarea unui curent de opinie nefavorabil victimei, care ar fi justificat ipoteza unei plecări voluntare de la domiciliu şi deturnarea atenţiei de la aspectul esenţial, respectiv varianta uciderii acesteia de către poliţist.
Potrivit legii, Cioacă ar fi eligibil pentru eliberare condiţionată după ispăşirea a trei sferturi din pedeapsa primită.






