Cum arată planeta Uranus, prin ochii astronomului Adrian Şonka?

De Jurnalul Național Actuale Educaţie 193 citiri
6 min citire

Inrolare trafic.ro




Recent, Adrian Șonka, astronom la observatorul astronomic Amiral Vasile Urseanu din București, a oferit detalii mai puţin știute despre Uranus, o planetă care poate în viitor, va fi de interes într-o lumină pe care ochiul omenesc o va putea admira.

În explicaţiile sale, „Undeva la o distanță mare de noi, la 3 miliarde km depărtare de cel care citește aceste rânduri, se află o planetă asemănătoare cu o prima de crăciun: mare, frumoasă și misterioasă. Este cu adevărat mare, cât 4 pămânți, chiar dacă nu e cea mai mare dintre planete, iar culoarea o face frumoasă”, spune astronomul Andrei Şonka care a dezvăluit o parte din misterele planetei Uranus.

În plus, „Este misterioasă, dar nu pentru că în loc de suprafață solidă are un ocean dens greu de explicat, din apă, metan și amoniac. Nu e misterioasă nici din cauza celor 25 de sateliți foarte puțin studiați, sau din cauza celor două grupuri de inele. Nici lungimea enormă a anului de acolo nu ne miră, pentru că este normal ca o planetă îndepărtată de Soare să se rotească lent în jurui lui.

Nu, Uranus este ciudat din cauza înclinării axei de rotație. Axa de rotație este înclinată ciudat de mult, cu 97 de grade, ceea ce face ca planeta să pară că se rostogolește pe orbită. Ar fi ciudat dacă am trăi pe Uranus pentru că acolo un an este lung cât 84 de ani pe Pământ.

Din cauza înclinării mari, pe jumătate de planetă este noapte timp de 21 de ani, zi și noapte alți 21, noapte 21 de ani și iar zi și noapte timp de 21 de ani.

Andrei Şonka, astronom, despre misterele planetei Uranus

De exemplu, dacă te-ai afla pe Uranus la coordonatele României, Soarele a răsărit prin 2019 și nu va mai apune până în 2040. Din 2040 până în 2060 vin zilele uraniene cu răsărit și apus, iar după acel an începe noaptea, care durează până în 2080. Urmează alți 20-21 de ani de zile cu răsărit și apus, după care începe ziua lungă de 21 de ani.

Recent au apărut imagini cu Uranus luate cu telescopul spațial James Webb.

Pentru că este departe de politicieni și nu i se poate tăia pamblica, planeta fost vizitată doar o dată, timp de câteva luni în 1985-1986.

În restul timpului, din când în când, ne uităm la ea de pe Pământ, dar doar cu cele mai mari telescoape pentru că… departe.

Iată-l pe Uranus într-o imagine luată cu telescopul spațial James Webb, într-o lumină pe care ochiul omenesc nu o poate vedea: infraroșu.

Andrei Şonka, astronom: „Când o să aveți 34-35 de ani poate veți vedea o sondă la Uranus”

Inelele planetei sar în ochi, strigă tare suntem aici, așa cum nu ne-ai văzut niciodată, dar de fapt sunt foarte puțin strălucitoare. Sunt compuse din am găsit pietre foarte negre, care reflectă doar patru sutimi din lumina Soarelui, ceea ce le face greu de văzut în lumină naturală.

În infraroșu însă, inele se văd destul de bine, cel puțin grupul cel mai apropiat de planetă. Cel mai îndepărtat inel de planetă, vizibil și în imaginea de mai sus, inelul miu, pare a fi compus dintr-un fel de praf de gheață, cu particule la fel de mici ca cele de fum. Știm asta pentru că împrăștie foarte bine lumina albastră, fel cel ca orice firișor de fum.

Și pe planetă se văd detalii, nori mici și o zonă mai deschisă la culoare care acoperă polul nord. Norii sunt nori, iar zona mai deschisă apare pentru că din cauza expunerii prelungite la Soare, compoziția și densitate gazului din regiune se modifică. Ce se întâmplă mai exact nu se știe, dar află noi până la urmă.

Despre sateliți nu mai spun nimic. Sunt prea mici, prea puțin studiați, și în imaginea lui James Webb se văd doar ca niște puncte luminoase. Vrei o veste bună cu privire la explorarea lui Uranus? Nu avem.

Poate, un mare POATE, se aprobă misiunea Uranus Orbiter and Probe, care POATE va fi lansată după 2031 și va ajunge la Uranus nu mai devreme de 2044. Dragi copii cu vârsta de 14 ani care nu citiți acest articol. Când o să aveți 34-35 de ani POATE veți vedea o sondă la Uranus. Poate”, a mai scris astonomul Andrei Şonka pe site-ul sonkab.ro

Sursa – www.antena3.ro