Un avion de vânătoare invizibil pe radar, asamblat din componentele a două F-35 distruse în accidente, care este acum complet operațional și gata de luptă. Forțele Aeriene ale SUA l-au supranumit „Frankenjet”, scrie CNN.
Au detașat partea frontală a lui AF-27 și au atașat-o la partea din spate a lui AF-211
Astfel, „Frankenjet este complet operațional și pregătit să sprijine misiunile de luptă”, se arată într-un raport publicat miercuri de Biroul Programului Comun F-35 (Joint Program Office – JPO) al armatei americane.
Concret, avionul reconstruit își are originile în anul anul 2014, când un F-35A ce urma să decoleze într-o misiune de antrenament de la Baza Aeriană Eglin din Florida a suferit o „defecțiune catastrofală a motorului”, precizează un raport al Forțelor Aeriene.
Aparatul, cunoscut sub numele de AF-27, a suferit avarii majore în partea din spate. O paletă ruptă din rotorul motorului a străpuns carcasa ventilatorului, compartimentul motorului, un rezervor intern de combustibil, precum și conductele hidraulice și de alimentare, ieșind apoi prin partea superioară a fuzelajului, arată investigația. Incendiul rezultat a distrus aproximativ două treimi din partea din spate a aeronavei.
Pe 8 iunie 2020, trenul de aterizare din față al unui alt F-35A – AF-211 – a cedat în timpul unei aterizări la Baza Aeriană Hill din Utah, provocând avarii grave la partea din față a avionului, arată rapoartele despre incident.
Astfel, Forțele Aeriene au rămas cu două componente reutilizabile din două avioane F-35, fiecare evaluat la aproximativ 75 de milioane de dolari: partea frontală a lui AF-27 și partea din spate a lui AF-211. „În loc să declare ambele aparate pierderi totale, echipele au luat în 2022 o decizie curajoasă: să detașeze partea frontală a lui AF-27 și să o atașeze la partea din spate a lui AF-211, pentru a maximiza economiile și a readuce în flotă o aeronavă operațională”, a declarat JPO într-un raport.
„Acesta este primul ‘Frankin-bird’ F-35 din istorie”, a declarat Scott Taylor
Scott Taylor, inginer mecanic principal la Lockheed Martin, producătorul F-35, a pus acest efort în perspectivă într-un comunicat din 2023: „Toate secțiunile unui F-35 pot fi, teoretic, demontate și reasamblate, dar acest lucru nu s-a mai făcut până acum. Acesta este primul ‘Frankin-bird’ F-35 din istorie.”
Reconstrucția a fost realizată la Baza Aeriană Hill, folosind unelte, echipamente și dispozitive special concepute pentru acest proiect, potrivit unui comunicat al Forțelor Aeriene din 2023.
Concret, după aproape doi ani și jumătate de reparații, efortul a dat roade în ianuarie, când Frankenjet a zburat pentru prima dată, de la Hill AFB la fabrica Lockheed Martin din Fort Worth, Texas. „Zborul inaugural al aeronavei reconstruite a fost efectuat la limitele de performanță, iar aparatul s-a comportat ca unul ieșit direct de pe linia de producție”, a declarat Jeffrey Jensen, inginerul-șef pentru varianta F-35A.
La sfârșitul lunii trecute, Frankenjet s-a întors la Baza Aeriană Hill și a fost repartizat Escadrilei 338 de Luptă, aceeași unitate din care făcea parte inițial AF-211.
Costul total al proiectului a fost de 11,7 milioane de dolari, ceea ce, potrivit armatei americane, a economisit Pentagonului și contribuabililor 63 de milioane de dolari față de prețul unui avion nou.
Forțele Aeriene ale SUA dețin în prezent 383 de aparate F-35A, potrivit Institutului Internațional pentru Studii Strategice. F-35A este una dintre cele trei versiuni ale avionului invizibil pe radar: Forțele Marine americane operează varianta F-35B, cu decolare scurtă și aterizare verticală, iar Marina SUA folosește F-35C, adaptat pentru portavioane.
Avioanele F-35 sunt tot mai populare și în rândul aliaților și partenerilor SUA, 17 alte țări operând sau fiind în proces de achiziție a acestor aparate, precizează Lockheed Martin.
Sursa – www.antena3.ro