Cum e afectată România de creșterea dolarului.

Economistul Mircea Coşea a precizat cum îi afectează pe români creşterea dolarului. Acesta spune că moneda americană reușește să se impună prin politica și forța pe care o au SUA în lume.

Cum e afectată România de creșterea dolarului.

Astfel că, economistul Mircea Coşea trage un semnal de alarmă asupra pericolului pe care îl generează creşterea monedei americane.

Economistul Mircea Coşea a explicat, de asemenea, ce impact are creşterea dolarului asupra economiei din România.

„Economia românească, mai mică, mai puțin stabilă este totuși în circuitul economic mondial și orice schimbare la nivel global ne afectează.

Acum ar trebui să spunem că este o schimbare extraordinar de importantă. Păcat că nu i se dă importanța necesară în analizele pe care noi le facem.

Prima oară, după o perioadă îndelungată, dolarul reușește să se impună prin politica și forța pe care cei care generează dolarii, adică Statele Unite ale Americii, le au acum în lume.

Este o dovadă clară că actualul economic principal politic, militar, azi în lune sunt Statele Unite ale Americii și încrederea în dolar va crește și în continuare. Pe noi sigur că ne afectează, pentru că sunt câteva elemente care nu pot fi rupte de dolar.

În principal importul de energie și în special importul de petrol. Importul de petrol se face tradițional în dolari.

Toate astea (nr. preţul energiei şi carburanților) vor fi influențate, nu pot să vă spun în ce proporție, cum, dacă, mai mult sau mai puțin, dar oricum influența va fi, nu imediat, dar ea va veni.

A doua influență importantă este în importuri, pentru utilaje, pentru investiții. Noi suntem  într-un proces în care să pare, punem accent pe investiții din așa-numita generația a patru a evoluției industriale.

Observ cum acest domn ministru foarte tânăr, domnul Burduja, este foarte activ în digitalizare a României.

Toate aceste utilaje de digitalizare, de informatizare, de tehnică modernă, sunt importate în dolari.

Dolarii sunt cei care fac comerțul cu aceste lucruri.

Pentru România mai apare o problemă, o problemă care trebuie să o acceptăm, pentru că este extrem de importantă și de utilă.

România a intrat într-o perioadă în care are nevoie de o protecție unitară. Deci importăm mult echipament militar, care costă mult și care în proporție de 90-95 % provine din Statele Unite ale Americii.

Deci trebuie să ne așteptăm și aici la o creștere a cheltuielilor dolari.

Cum ar putea interveni Guvernul României pentru a stopa efectele creșterii dolarului
Aici ar fi o portiță. Dacă guvernul ar avea intenția lăudabilă să urmeze exemplul altor țări, cum este Polonia, la fiecare import de tehnica militară, ar trebui să ceară și o participare românească, fie prin mentenanță, fie prin producerea anumitor piese de schimb și așa mai departe.

Și atunci am mai reduce costurile. Economia României este o economie eurizată, chiar dacă nu suntem în zona Europei, de elemente importante ale economiei, transportul, telecomunicații, toate la euro calculată inițial.

Schimbarea dolar euro înseamnă și o schimbare de viziune din punct de vedere managerial, din punct de vedere al modului cum se orientează contractele și cum se vehiculează pentru programarea a unor business plan.

E o schimbare foarte importantă, să știți, Păcat că noi nu discutăm mari de schimbări la nivel global care se petrec acum sub ochii noștri”, a spus Mircea Coşea la Antena 3.

Așadar, dolarul a crescut luni, 26 septembrie, pe piaţa interbancară, la 5,13 lei, faţă de 5,06 lei, nivelul precedent de la BNR. Iar vineri, moneda americană a atins cel mai mare nivel din istorie în faţa leului anunţat la cursul de referinţă al Băncii Naţionale.

Sursa: româniatv.net
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata