Cum să alegi o școală de vară pentru cel mic?

De Ursei Marius 193 citiri
6 min citire

În ultimii ani au apărut tot mai multe școli de vară, iar fiecare promite o experiență inedită. O școală de vară poate fi o oportunitate unică pentru un copil, ținând cont că aici va dobândi noi abilități, va descoperi noi pasiuni și își va face noi prieteni. Cu atât de multe opțiuni la dispoziție, însă, alegerea programului potrivit poate fi un motiv de stres. În continuare ți-am pregătit câteva recomandări pentru a alege școala de vară potrivită pentru cel mic.

Ține cont de pasiunile copilului

Ca părinți, ne dorim ca puii noștri să aibă experiențe de neuitat. Pentru ca acest lucru să fie posibil este important să ai în vedere pasiunile și lucrurile care îl interesează pe copil.

Îl poți încuraja să își exprime pasiunile în școli de vară cu tematică sportivă, artistică sau concentrată pe STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică). Gândește-te la nivelul la care se află, cât de bine se simte în grupuri mai mici sau mai mari, dacă preferă activitățile în aer liber sau nu.

Pentru copiii pasionați de activități în aer liber poți lua în calcul școli de vară create în jurul unor activități precum:

  • înotul;
  • tenisul;
  • baschetul;
  • echitația.

Pentru drumețiile scurte în natură, va avea nevoie de unul dintre utilele ghiozdane Herlitz. Astfel, va avea unde să țină gustarea, sticla de apă, șervețelele umede și alte lucruri necesare.

Dacă puștiul tău are o fire artistică, poți alege o școală de vară care se concentrează pe:

  • arte vizuale;
  • arte performative (dans, balet etc.);
  • muzică;
  • teatru;
  • olărit;
  • caligrafie;

Pune-i întotdeauna în bagaj și stilouri Herlitz pentru a putea lua notițe în timpul unor activități sau pentru a ține un jurnalul al experiențelor sale.

Pe de altă parte, dacă este fascinat de știință, tehnologie, inginerie și/sau matematică poți lua în calcul școlile de vară centrate pe robotică, programare, arhitectură etc.

De asemenea, te poți interesa de școli de vară care oferă activități din mai multe zone. Astfel, se va dezvolta armonios atât în sfera rațională, cât și în cea artistică.

Stabilește bugetul

Odată ce ai identificat care sunt pasiunile copilului, este momentul să stabilești bugetul pentru școala de vară. Ia în calcul inclusiv costul transportului, al meselor și banii de cheltuială.

Dacă stabilești de la început un buget, îți va fi mai ușor să restrângi opțiunile pe care le ai la dispoziție. În felul acesta, școala de vară se va încadra în bugetul tău și, în același timp, va include activitățile dorite de tine și de cel mic.

Ia în calcul locul

Locul joacă și el un rol important în alegerea școlii de vară. Ia în calcul următorii factori:

  • punctele de preluare sau dacă transportul este asigurat de școală;
  • apropierea școlii de vară de casa ta.

Studiază programele pentru copii cu nevoi speciale (dacă este cazul)

Copiii cu dizabilități sau care suferă de anumite boli cronice necesită un plus de atenție pentru a se bucura de experiența școlii de vară.

Astfel de programe sunt special create pentru a oferi un mediu sigur și deschis pentru copii și oferă activități adaptate, echipamente și staff familiar cu nevoile copiilor.

Pune accent pe cultură și limbă

Expunerea copilului la noi culturi și limbi îi va extinde orizonturile. Participarea la o școală de vară într-o altă limbă sau la care participă copii din mai multe țări este o experiență deosebită care promovează deschiderea, empatia și încurajarea unui spirit de cetățean global. Un copil care participă la o astfel de școală de vară va avea o mai bună înțelegere a altor culturi și va învăța o limbă nouă.

Pregătește copilul

Pentru o experiență deosebită, este recomandat să pregătești copilul înainte de a pleca la școala de vară. Discută posibilitatea de apariție a dorului de casă și a opțiunilor de comunicare (unele școli permit prezența smartphone-urilor, altele nu). Îi poți spune că îi poate fi dor de casă și în același timp să învețe lucruri noi, să își facă prieteni și să se distreze.

Asigură-te că bagajul conține lucrurile de care are nevoie, de la haine confortabile la încălțăminte, produse de igienă și altele. Întreabă copilul dacă îl preocupă ceva în mod special legat de experiență și oferă-i informațiile de care are nevoie pentru a privi școala de vară cu optimism.

Descoperirea școlii de vară perfecte pentru copilul tău depinde de anumiți factori precum pasiunile sale, bugetul disponibil, aspecte ce țin de loc și logistică etc. Urmând sfaturile de mai sus, vei avea mai multe șanse să asiguri o experiență memorabilă pentru copilul tău.