Cum se dezinfectează corect locuința după gripă și răceală?

De Jurnalul Național 97 citiri
6 min citire

 

Dezinfectarea corectă a locuinței poate oferi un grad suplimentar de protecție împotriva virusurilor și bacteriilor, iar în această perioadă de gripă și viroze, este esențial să știm cum să ne protejăm.

Medicul Adrian Marinescu a explicat, în cadrul rubricii Sfat de sănătate, care sunt pașii corecți pentru a preveni răspândirea bolilor în familie.

Astfel, „O casă curată se păstrează indiferent dacă sunt sau nu persoane bolnave. Dezinfectarea excesivă a suprafețelor nu este necesară în fiecare zi. Deși un virus poate rămâne pe suprafețe, nu înseamnă că te va îmbolnăvi imediat. Este nevoie de o cantitate suficientă de virus pentru a contracta boala”, a subliniat medicul Marinescu.

Adrian Marinescu explică care sunt pașii corecți pentru a preveni răspândirea bolilor în familie

În ceea ce privește măsurile de prevenire, specialistul a recomandat igiena de bază: „Spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun, aerisirea regulată a încăperilor și curățenia generală sunt esențiale, indiferent de prezența unei persoane bolnave în casă”.

Medicul Adrian Marinescu a oferit şi câteva recomandări importante despre dezinfectarea corectă a locuinței după o infecție cu gripă sau răceală și despre importanța spălării frecvente a mâinilor.

Cum dezinfectăm locuința după gripă

-aerisirea încăperilor
-curățarea+dezinfectarea suprafețelor frecvent atinse
-spălarea lenjeriei și textilor la temperatura potrivită
-dezinfectarea băilor și obiectelor sanitare
-spălarea frecventă a mâinilor
-dezinfectarea jucăriilor și obiectele copiilor

În primul rând, medicul subliniază că dezinfectarea excesivă nu este necesară.

Astfel, „Deși un virus poate rămâne pe suprafețe pentru un anumit timp, nu înseamnă că te va îmbolnăvi automat. Este important să nu exagerăm cu dezinfectarea, mai ales în cazul suprafețelor care nu sunt direct contaminate de secrețiile persoanei bolnave,” explică medicul.

„Pentru a contracta boala, trebuie să existe o concentrație suficientă de virus”

El adaugă că, deși virusurile pot supraviețui pe diferite suprafețe, „pentru a contracta boala, trebuie să existe o concentrație suficientă de virus, iar aceasta nu este întotdeauna cazul pe suprafețele din locuință”.

Spălarea frecventă a mâinilor este esențială, deoarece virusurile pot rezista pe mâini după contactul cu suprafețele infectate. „Dacă cineva strănută sau tușește și apoi își atinge mâinile, este posibil ca virusul să ajungă pe mâinile noastre. Apoi, dacă atingem fața, gura sau ochii, putem să ne îmbolnăvim”, avertizează medicul. Spălarea mâinilor cu apă și săpun este considerată una dintre cele mai eficiente metode de a preveni transmiterea virusurilor.

„Dacă vrem să prevenim îmbolnăvirea, vaccinarea este cheia

De asemenea, medicul a precizat că vaccinarea rămâne una dintre cele mai eficiente măsuri de protecție: „Dacă vrem să prevenim îmbolnăvirea, vaccinarea este cheia. În plus, atunci când apar simptome, este recomandat să rămânem acasă și să evităm transmiterea bolii altora. Autoizolarea este o măsură de bun simț”.

În cazul în care cineva din familie se îmbolnăvește, probabilitatea ca ceilalți membri să se infecteze este destul de mare, mai ales dacă nu sunt vaccinați.

„În familiile în care nu sunt vaccinați, un focar de gripă se poate răspândi rapid, chiar și la persoane care dezvoltă forme ușoare”

Un alt aspect important pe care medicul l-a subliniat este necesitatea testării în cazul apariției simptomelor. „Gripa nu este o simplă răceală. Este esențial să ne testăm pentru a diferenția între gripă și alte viroze, pentru că există tratamente antivirale care pot scurta perioada de boală și reduce riscul de a transmite virusul altora”, a explicat Dr. Adrian Marinescu.

Cât rezistă virușii în locuință?

Virusurile gripale:

-până la 24 de ore:  pe suprafețe dure (blat bucătărie, jucării)
-aprox. 15 minute: pe suprafețe moi (textile)
-câteva minute până la o oră: pe mâini

În concluzie, curățenia vizibilă trebuie făcută în continuare, dar nu este necesar să exagerăm cu dezinfectarea, mai ales a suprafețelor care nu intră în contact direct cu salivă sau alte secreții ale unei persoane infectate. „Probabilitatea de a lua gripă de pe suprafețe este foarte mică, dar este important să avem grijă de igienă și să urmăm recomandările medicului”, a concluzionat specialistul.

Sfaturi esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor în casă

Vaccinarea – Este cea mai eficientă metodă de protecție.
Igiena riguroasă – Spălați frecvent mâinile și faceți curățenie regulată.
Aerisirea – Asigurați-vă că încăperile sunt bine aerisite.
Testarea – Nu ignorați simptomele și testați-vă pentru a obține un tratament adecvat.
Autoizolarea – Dacă sunteți bolnavi, rămâneți acasă pentru a preveni răspândirea bolii.

Medicul a subliniat că protecția începe prin măsuri simple și de bun simț, iar pentru o sănătate mai bună, trebuie să fim responsabili atât pentru noi înșine, cât și pentru cei din jur.

Sursa – www.antena3.ro




Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult. Situația economică a României se înrăutățește, [...]

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite. Autoritățile intenționează să elimine impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Un proiect de [...]

Taxa pe stâlp. Cum va fi calculată și ce înseamnă

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat marți, în cadrul conferinței PRIA Finance for Key Business Sectors, că normele privind „taxa [...]

Paște scump în 2025! Creșteri de prețuri ULUITOARE la alimente. Ce îi așteaptă pe români

Paște scump în 2025! Creșteri de prețuri ULUITOARE la alimente. În următoarele trei luni, alimentele vor înregistra scumpiri accelerate. Conform [...]