vineri, 01 mai 2026 ☀️Columbus6°CSenin

Caută în Jurnalul Național

Auto

Cursă nebună pe șosele, în Timișoara.

Stefania Iancu · 01 februarie 2023 · Actualizat: 20:16
MTZmMTg3NjA4ZTU0NTliNTFmMGI0M2MxODg2.thumb

Un bărbat în vârstă de 38 de ani din Timișoara s-a ales cu dosar penal, după ce a refuzat să oprească la semnalul unui echipaj de poliție și a pornit într-o cursă nebună. Astfel că, în încercarea sa de a scăpa de agenții de la Rutieră, bărbatul a lovit șapte mașini parcate. Oamenii legii au aflat, mai apoi, că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, notează Timiș Online.

De asemenea, incidentul a avut loc miercuri, în jurul orei 15:00, pe o stradă din centrul municipiului Timișoara. Pentru că bărbatul a refuzat să oprească la un control de rutină în trafic, polițiștii au pornit pe urmele lui. În cursa nebună prin oraș, șoferul a avariat șapte mașini parcate pe marginea drumului. După ultima tamponare, polițiștii au reușit să îl blocheze în trafic.

Agenții de la circulație, au descoperit în acest fel că bărbatul de la volan nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie.

Cursa nebună a unui puști de 12 ani la volanul unei mașini furate
RecomandariCursa nebună a unui puști de 12 ani la volanul unei mașini furate

„Miercuri, 1 februarie 2023, polițiștii Biroului Rutier Timişoara, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe starda Gheorghe Lazăr din municipiu, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, dar conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea. Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, pe timpul deplasării autoturismul intrând în coliziune cu mai multe autoturisme parcate, polițiștii reușind imobilizarea acestuia pe Calea Circumvalațiunii.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit că bărbatul de 38 de ani nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au declarat reprezentanții IPJ Timiș.

După care , bărbatul a fost testat cu aparatul DrugTest, la care a ieșit pozitiv.  Bărbatul în vârstă de 38 de ani  s-a ales cu dosar penal atât pentru conducere fără permis, cât și pentru conducere sub influența substanțelor interzise. Mai mult decât atât, tânărul va trebui să suporte și toate pagubele produse.

Cutremur pe piața auto europeană. Renault și Stellantis trec la concedieri masive în inginerie
RecomandariCutremur pe piața auto europeană. Renault și Stellantis trec la concedieri masive în inginerie